Se afișează postările cu eticheta 1989. Afișați toate postările

             Cotidian de orientare democratica, infiintat in 1888 de Al.Beldimin, care a aparut la Bucuresti pana in 1916 si intre 1919-1937.A reaparut intre 1946-1951, fiind suspendat de regimul comunist.Si-a reluat activitatea in primele zile dupa revolutia din 1989.

Decembrie 25 1989 - Garnizoana Tirgoviste
Judecator Gica POPA

O voce: Un pahar cu apa!
JUDECATORUL: Va rog sa luati loc. Suntem in fata unui tribunal al poporului.
CEAUSESCU: Nu recunosc nici un tribunal in afara de Marea Adunare Nationala.
JUDECATORUL: Marea Adunare Nationala s-a desfiintat. Noul organ al puterii este altul.
CEAUSESCU: Lovitura de stat nu poate fi recunoscuta.
JUDECATORUL: Noi judecam dupa noua lege adoptata de catre Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Te rog sa te ridici in picioare, inculpat.
CEAUSESCU: Cititi Constitutia tarii.
JUDECATORUL: Am citit-o, o cunoastem si nu este cazul sa dai dumneata indicatii si citim Constitutia tarii. O stim mai bine decit dumneata care n-ai respectat-o.
CEAUSESCU: Nu voi raspunde la nici o intrebare.
AVOCATUL TEODORESCU: Sunt avocatul Teodorescu Nicolae din baroul Bucuresti si avocatul Lucescu, Constantin din baroul avocatilor Bucuresti. Noi suntem aceia care urmeaza sa le asiguram apararea celor doi inculpati ce compar in fata tribunalului militar teritorial. Va rog sa-mi dati aprobarea sa iau legatura cu cei doi.
JUDECATORUL: Poftim, doua minute.
AVOCATUL: Domnule Ceausescu, este sansa de a spune ce v-a indemnat sa faceti, este un tribunal legal constituit. Organismul pe care dumneavoastra il invocati a fost desfiintat prin forta poporului, prin vointa poporului roman. Daca intelegeti va rugam sa ne spuneti, cu ce intelegeti sa va faceti aceasa aparare? Este o obligatie morala fata de dumneavoastra, va rugam sa va ridicati in picioare, indiferent daca dumneavoastra sunteti de acord sau nu. Pentru ca acesta este totusi un tribunal legal constituit.
(AVOCATUL TEODORESCU NICOLAE poarta o discutie cu Nicolae Ceausescu, dar aceasta nu se intelege)
CEAUSESCU: Nu dau socoteala decit in fata Marii Adunari Nationale. Nu recunosc tribunalul.
JUDECATORUL: Domnule avocat, va rog sa luati loc.
AVOCATUL: Va multumesc.
JUDECATORUL: Inculpatul a refuzat, timp de 25 de ani, sa poarte un dialog cu poporul, desi a vorbit in numele poporului, ca fiul cel mai iubit al poporului, in deridere si-a batut joc de acest popor. Nici astazi nu vrea sa coopereze cu tribunalul, se cunosc datele. Zilele de sarbatoare erau adevarate festinuri, in care acest inculpat si aceasta inculpati isi aduceau in jurul lor camarila si cu cele mai luxoase toalete care nu existau nici la regii care au existat gi exista azi in lume nu era atata fast, iar poporului ii dadea 200 gr de salam pe zi, pe buletin. Genocidul care l-au facut acest inculpat si aceasta inculpata jefuind poporul, isi aroga dreptul de a vorbi in numele poporului, nici astazi nu vrea sa vorbeasca, este las si la propriu si la figurat. Avem datele cunoscute, atst ale dsnsei, cat si ale dansului. Va rog, reprezentantul procuraturii, ii dau cuvintul pentru a susfine actul de acuzare.
PROCURORUL VOINEA: Domnule presedinte si onorata instanta, avem de judecat astazi pe inculpatii Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena care se fac vinovati de grave crime indreptate impotriva poporului roman, cei doi inculpati au savarsit fapte incompatibile cu demnitatea umanii cu principiile justitiei sociale, actionand discretional, despotic si criminal, in mod deliberat, pentru a distruge poporul roman, in numele caruia s-au erijat drept conducatori. Pentru crimele grave savirsite de cei doi inculpati in numele poporului roman, victimele nevinovate ale acestor doi tirani, va solicit:
Domnule presedinte si onorata instanta, va cer scondamnarea acestora la moarte pentru savirsirea urmatoarelor fapte penale:
infractiune de genocid, prevazuta de articolul 357, aliniatul 1, Cod Penal, litera c;
subminarea puterii de stat prevazuta de articolul 162, Cod Penal, pentru organizarea de actiuni armate de natura sa slabeasca puterea de stat;
infractiunea de acte de diversiune prevazute de articolul 163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare, in intregime sau in parte, prin explozii sau orice alt mod al instalatiilor industriale sau a altor bunuri de natura. sa aduca in orice mod atingere securitatii statului, si
pentru infractiunea de subminare a economiei nationale, prevazuta de articolul 165, Cod Penal, prin faptul ca au folosit o organizatie din cele prevazute de articolul 145, Cod Penal, ori de a impiedica activitatea normala a acestora de natura sa submineze economia nationala a poporului roman.
JUDECATORUL: Ai auzit inculpat Nicolae Ceausescu? Tribunalul iti cere si te ridici in picioare. Ai auzit care sunt invinuirile care ti se aduc?
CEAUSESCU: Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale. Puteti face orice mascarada, nu recunosc!
JUDECATORUL: Mascarada ai facut-o dumneata timp de 25 de ani. Asta este mascarada pe care ai facut-o si ai dus tara in pragul prapastiei.
CEAUSESCU: Nu vreau de loc ca... dar tot ceea ce s-a spus e fals... sunt peste 3,5 milioane de apartamente etc.
JUDECATORUL: E fals? Da. Nu recunoaste invinuirile ce i se aduc.
CEAUSESCU: Nu, n-am spus nimic. N-am dat nici o declaratie. Nu mai dau nici o declaratie, nu mai raspund nici un cuvant, decat in fata Marii Adunari Nationale.
JUDECATORUL: Nu recunosc invinuirile ce mi se aduc, va rog sa semnati.
CEAUSESCU: Nu voi semna nimic!
JUDECATORUL: Situatia se cunoaste, situatia dezastruoasa a tarii nu o cunoastem numai noi, ci fiecare om cinstit din aceasta tara, care a mocnit pana in ziua de 22 decembrie 1989 cand au aparut zorii libertatii. Cunoastem situatia cu totii, lipsa de medicamente, care din ordinul dumitale inculpat a facut ca sa moara oameni, sa moara copii, in spitale fara medicamente, fara hrana, fara caldura, fara lumina, nu te-ai gandit la acest lucru? Acum discut cu inculpatul Ceausescu Nicolae. Din ordinul cui s-a facut genocidul de la Timisoara? Inculpatul refuza sa raspunda.
CEAUSESCU: Raspund in fata Marii Adunari Nationale.
JUDECATORUL: Lasa placa asta veche. Am auzit-o si stim incapatinarea de care ai dat dovada pana in prezent.
CEAUSESCU: Refuz sa raspund la intrebarea cine este autorul genocidului de la Timisoara.
JUDECATORUL: Istoria, natiunea a facut-o, n-a facut-o dumneata.
CEAUSESCU: Pentru istorie, Marea Adunare Nationala va afla adevarul si nu cei care au organizat lovitura de stat!
JUDECATORUL: Am organizat lovitura de stat? Ai uzurpat puterea. Raspunzi numai la intrebarile pe care ti le pun eu!
CEAUSESCU: Nu raspund!
JUDECATORUL: La Bucuresti cine a ordonat sa se traga in multime, in tineri, nu cunoasteti, nu cunoasteti situatia de la Bucuresti? S-a tras in Piata Palatului in multime, esti strain de acest lucru? Si acum continua sa se traga in oameni nevinovati, in batrini, in copii, in locuri, de niste fanatici, cine sunt acesti fanatici? Cine i-a platit?
CEAUSESCU: Nu raspund la nici o intrebare, pentru ca, va rog sa nu considerati ca raspuns la intrebare. Nu s-a tras in Piata Palatului in nimeni, dimpotriva au fost ordine clare sa nu se traga.
JUDECATORUL: Din partea cui ai dat dumneata ordin sa nu se traga?
CEAUSESCU: Da. Eu am dat ordin sa nu se traga, inclusiv la televiziune, inclusiv la teleconferinta care este inregistrata.
JUDECATORUL: Consemnati va rog.
CEAUSESCU: Nu. Nu recunosc decit in fata Marii Adunari Nationale. Tot ceea ce s-a spus in jur sunt falsuri, provocari.
JUDECATORUL: Nu recunosc sa fi dat ordin, eu sau acolitii mei sh se traga in multimea adunati la Sala Palatului. Nici nu s-a tras de altfel.
JUDECATORUL: 64.000 de victime sunt astazi ca urmare a dispozitiilor date de dumneata, in toate orasele, ai auzit, in toate muncipiile tarii, cum le pronuntai dumneata, in toate municipiile pe care te laudai ca le-ai construit. S-au construit cu sudoarea poporului, indobitocit, sleit, toti oamenii de cultura, toate inteligentele le-ai persecutat, ca sa nu fuga din tara, sa ne lase pe mana dumitale. Aveti de pus intrebari?
PROCURORUL VOINEA: Domnule presedinte, sa ne spuna inculpatul cine sunt mercenarii straini care si la ora aceasta trag in populatia de pe intreg teritoriul tarii, cine i-a adus si cine ii plateste pe acesti mercenari?
JUDECATORUL: Raspunde, te rog, inculpat.
CEAUSESCU: O alta provocare si nu raspund decit in fata Marii Adunari Nationale, a poporului.
JUDECATORUL: Refuz sa raspund la intrebarea cine a recrutat si dirijat mercenarii straini care savirqesc fapte de teroare si in prezent, omorind populatia pasnica si nevinovata.
JUDECATORUL: Dinsa este vorbareata, dar am vazut-o de mai multe ori ca nu mai citea. Savantul, inginerul, academicianul, care nu stia sa citeasca. Analfabeta ajunsese academician.
ELENA CEAUSESCU: O sa te auda intelectualii din tara asta si toti colegii mei. O sa te auda colegii mei! O sa te auda!
JUDECATORUL: Intrebari domnule colonel: Inculpat Ceausescu Nicolae, in afara de cele invocate in legatura cu legalitatea acestui tribunal, ai discutii?
CEAUSESCU: Eu raspund la orice intrebare numai in fata Marii Adunari Nationale si a reprezentantilor clasei muncitoare.
JUDECATORUL: Ca si pina acum.
CEAUSESCU: Raspund la orice intrebare in fata M.A.N.
JUDECATORUL: Sa se consemneze, refuz sa raspund la orice fel de intrebare pusa de tribunal. Asta am mai auzit-o de atitea ori incit stie intreaga lume.
CEAUSESCU: In fata loviturii de stat nu raspund celor care au chemat armatele straine in tara, nu raspund !
JUDECATORUL: Marea Adunare Nationala de care vorbesti dumneata a fost dizolvata, destituita.
CEAUSESCU: Nu o poate nimeni dizolva !
JUDECATORUL: Prin vointa nestramutata poporului avem alt organ al puterii, este Consiliul Frontului Salvarii Nationale, legal constituit si recunoscut pe plan mondial.
CEAUSESCU: Nu recunosc pe nimeni si de aceea poporul lupta in tara pina la eliminarea acestei bande de tradatori de tara, care sunt in legatura cu strainatatea, au organizat lovitura de stat!
JUDECATORUL: Nu recunosc noul organ al puterii de stat, legal constituit si nici organele care au uzurpat, in ghilimele, puterea, de aceea poporul face dezordine astazi in tara si lupta.
JUDECATORUL: Pentru cine lupta poporul? Lupa impotriva lui?
CEAUSESCU: Pentru existenta sa, pentru independenta si suveranitate, pentru integritatea Romaniei.
JUDECATORUL: Uzurparea puterii a fost facuta cu ajutorul agenturilor straine, asa a spus inculpatul !
CEAUSESCU: Nu este adevarat, voi spune public ori de cite ori, dar nu recunosc aceasta ca o declaratie.
JUDECATORUL: In primul rind spune-ne-o noua !
CEAUSESCU: Ca simpli cetateni, cu speranta ca veti lucra pentru nimicirea Romaniei.
JUDECATORUL: Cine?
AVOCATUL TEODORESCU: Pentru ca sa putem rezolva o problema de drept, pe care o supunem noi discutiei, cind ne veti acorda cuvintul, va rog sa binevoiti sa intrebati pe inculpatul Ceausescu Nicolae daca are cunostinta de faptul ca a fost destituit din functia sa de pregedinte al Rominiei.
JUDECATORUL: Ai aflat de acest lucru?
AVOCATUL TEODORESCU: Si a inculpatei Elena Ceausescu daca stie ca a fost destituita din functiunile de stat pe care le detinea? Si inca urmatoarea intrebare: daca mai are cunogtinta ca Guvernul a fost demis in integritatea sa si ca toti care faceau parte din guvern, inclusiv inculpata Ceausescu Elena, nu mai are aceasta calitate, pentru ca sa putem rezolva problema de drept in care prezenta refuzului nejustificat al acestora, de a raspunde intrebarilor puse de catre tribunalul militar, ne vedem obligati ca sa lamurim noi, ca si dumnealor sa inteleaga, care este legalitatea in ce privepte posibilitatea de judecare sau de nejudecare a acestora. Va rog sa-l intrebati daca are cunogtinta de acestea?
JUDECATORUL: Ai auzit inculpat, ai cunogtinta ca ai fost destituit din functia care o detineai, ca simplele organe au fost desfiintate.
CEAUSESCU: Sunt presedintele Romaniei si comandantul suprem al Armatei. Ca simpli cetateni, ca simpli cetateni!
AVOCATUL TEODORESCU: Dar nu asta v-am intrebat, eu altceva am intrebat, daca aveti cunogtina ca vi s-au ridicat aceste functiuni ca sa putem discuta legalitatea in ce privegte sustinerile pe care le faceti dumneavoastra, ca nu va poate judeca decit Marea Adunare Nationala.
CEAUSESCU: In primul rind nu va recunosc nici o calitate, ca simpli cetateni, ca simpli cetateni !
AVOCATUL TEODORESCU: Cum doriti dumneavoastra, ca simpli cetateni?
JUDECATORUL: Noi simpli cetaaeni, dumneata simplu presedinte.
CEAUSESCU: Sunt presedintele Republicii Socialiste Romania.
JUDECATORUL: Va rog sa consemnati: nu recunosc noile organe legal constituite.
CEAUSESCU: Raspund in fata Marii Adunari Nationale si a poporului, nu a celor care au organizat lovitura de stat cu ajutorul agenturilor straine.
JUDECATORUL: Platite de Ceausescu Nicolae.
CEAUSESCU: Nu. Nu ! E non sens !
JUDECATORUL: Inculpat, va rog sa cititi. Nu recunosc noile organe legal constituite ale puterii de stat, ca sustineti ca sunteti pregedintele tarii si comandantul suprem al Armatei. Pardon! Aproape in toate comunele s-au facut brutarii
AVOCATUL: Va rog sa-l intrebati pe inculpat daca are cunogtinta ca e demis Guvernul?
JUDECATORUL: De ce, inculpat, ai luat masura aceasta ca sa umilesti poporul, sa-l terfelesti, sa-l aduci in halul de umilinta in care l-ai adus, de ce ai exportat produsele astea pe care le munceau taranii? Si veneau taranii de la Caracal, din toata tara, la Bucuresti sa cumpere piine, pe ger, pe frig, cei care produceau piinea, cei care te duceai dumneata si le dadeai indicatii. De ce ai infometat poporul, de ce ai facut aceasta, de ce ai infometat acest popor?
CEAUSESCU: Nu va raspund la intrebare. Voi spune, va spun ca simpli cetateni si voi arata si in Marea Adunare Nationala ca pentru prima data cooperatorii au primit cite 200 de kg de griu pe persoana, nu pe familie si mai aveau dreptul inca sa mai primeasca.
JUDECATORUL: Primeau, primeau...
CEAUSESCU: E o minciuna si un fals. Va spun ca sa va ginditi bine, este o minciuna in fals si arata acuma cita lipsa de patriotism si ce tradare s-a comis in tara asta.
JUDECATORUL: Dimpotriva, am luat masuri sa sa dea cite 200 kg la tarani. Si atunci de ce veneau taranii sa ia piine de la Bucuresti?
CEAUSESCU: Pardon ! Aproape in toate comunele s-au facut brutirii. Asta nu recunoasteti?
JUDECATORUL: Incercam sa folosim expresia dumitale. Dumneata vorbegti cu tribunalul !
CEAUSESCU: Vorbeste un cetatean si ascult pe orice cetatean, nu va declar. Nu recunosc nimanui nici o calitate. Ca simpli cetateni putem discuta orice.
JUDECATORUL: Dumneata foloseai o expresie foarte des, "avem programe minunate", probabil ca de programul asta era vorba, una sa scri pe hirtie si una sa se faca in realitate? Asa ai vorbit si despre sistematizarea localitatilor, care de fapt a insemnat distrugerea tarinimii romine, a plaiului nostru stramosesc. Te-ai gindit vreodata la asta? Ca cetatean?
CEAUSESCU: Ca cetatean, niciodata in satele romanesti nu s-a realizat o asemenea dezvoltare. Si nu de distrugerea satelor rominegti, ci dimpotriva, de consolidarea de a le asigura productia.
JUDECATORUL: Nu am intentionat sa discut o seama de motive.
CEAUSESCU: Va spun ca simplu cetatean. De a se intari si construi spitale, medici, scoli, tot ce este necesar pentru o viata demna si care nu s-a facut in nici o tara din lume, ca simpli cetateni va spun acest lucru.
JUDECATORUL: Ultima intrebare inculpat, vorbeai de egalitate si ca toti suntem egali, ca fiecare trebuie sa primeasca dupa munca lui. Am vazut la televizor vila fiicei dumitale, avea un cintar de aur pe care isi cintarea carnea adusa din strainatate. Carnea asta de aici, a noastra, nu era buna.
ELENA CEAUSESCU: Extraordinar, extraordinar, de unde scoateti atitea scorneli, sta intr-un apartament ca fiecare cetatean.
JUDECATORUL: Era vila bunicii.
ELENA CEAUSESCU: N-are vila, n-avem nimeni!
JUDECATORUL: Ati avut palat.
ELENA CEAUSESCU: Nu avem, sunt ale tarii.
JUDECATORUL: Pentru copii dadeai 10 lei pentru revelion ca sa-si cumpere bomboane, asa ai inteles dumneata ca sa ajuti copiii, familiile cu copii.
PROCURORUL: Domnule presedinte, am o intrebare: sa ne spuna inculpatul Ceausescu Nicolae, contul de 400.000 de dolari...
JUDECATORUL: 400 de milioane de dolari din Elvetia.
ELENA CEAUSESCU: Ce cont?
PROCURORUL: Pe numele cui este, cui apartine?
Ambii inculpati: Ce cont?
JUDECATORUL: Cele 400 de milioane de dolari care au fost depuse la bancile din Elvetia?
ELENA CEAUSESCU: Sa se faca dovada, dovada!...
JUDECATORUL: O sa se aduca si dovada !
CEAUSESCU: Nu exista nici un cont al nimanui si ceea ce spuneti arata cit de fals si de provocator cei care au facut lovitura de stat.
JUDECATORUL POPA: Iti place mereu sa folosesti termenul de lovitura de stat.
CEAUSESCU: Va rog, nu am terminat. Ca cetateni...
JUDECATORUL: Va rog sa consemnati: nu recunosc sa fi depus eu sau alte persoane in numele meu, al familiei mele...
CEAUSESCU: Nici un dolar.
JUDECATORUL: Nici un dolar la vreo banca din strainatate.
CEAUSESCU: Nu, nu am dat declaratie, iti spun ca simplu cetatean! Ce minciuna, ce falsitate.
JUDECATORUL: La fiica dumitale s-a gasit suma de 90.000 de dolari, iar pe cetatenii care aveau un dolar ii trimiteai in judecata!
Avocatul Lucescu Constantin: Suntem la aceste 400 de milioane de dolari, va rugam si intrebati inculpatul daca nu a deschis vreun cont si nu exista pe numele domniei sale, dar daca totusi contul exista, este de acord si declare ca ii lasa sa vina in tara pentru statul roman, acesti bani in Banca Nationala?
JUDECATORUL: Ai intaeles inculpat?
CEAUSESCU: Vom discuta in Marea Adunare Nationala.
Avocatul Lucescu Constantin: Acum sa ne spuna daca acesti bani pot fi remisi statului roman?
CEAUSESCU: Pentru dumneavoastra, ca simpli cetateni.
JUDECATORUL: Noi suntem tribunalul, nu suntem simpli.
CEAUSESCU: Nu va recunosc calitatea asta.
JUDECATORUL: Noi avem calitatea de tribunal.
CEAUSESCU: Dar ca cetateni, va spun ca nu am avut si nici nu am cont in nici o tara, in nici o valuta.
JUDECATORUL: Nu aveti un fond depus in valuta in nici o tara...
PROCURORUL VOINEA: Domnule presedinte, daca acest inculpat paranoic nu are nici un cont, sa incheiem si noi conturile cu el, ca se pare ca nu ne putem intelege.
AVOCATUL TEODORESCU: Va rog sa trecem la ascultarea inculpatei Ceausescu Elena.
CEAUSESCU: Te voi trimite in judecata pentru insulta, cel care zice ca ar fi procuror. Te voi trimite in judecata pentru insulta.
JUDECATORUL: La comisia de judecata...
CEAUSESCU: Si la comisia de judecata, sa va judece adevarata judecata si in rindul muncitorilor.
JUDECATORUL: Va rog sa dati citire declaratiei, ca sa auda.
GREFIERUL:Nu recunosc invinuirile ce mi se aduc, refuz sa raspund la intrebarea cine este autorul genocidului de la Timisoara, nu recunosc sa fi dat ordin eu sau acolitii mei sa se traga in multimea adunata la cele ... nu am dat ordin sa se traga, refuz sa raspund la intrebarea cine a recrutat pi dirijat mercenarii straini care savirgesc fapte si in prezent, omorind populatia pagnica. Refuz sa raspund la intrebarile puse de tribunal.
Nu recunosc noul organ al puterii constituite si nici organele care au uzurpat puterea de stat, in ghilimele. Uzurparea puterii a fost facuta cu ajutorul agenturilor straine. Nu recunosc organele noi de stat. Sunt inca pregedintele tarii (JUDECATORUL: inca in ghilimele). Nu recunosc ca am infometat poporul, ci dimpotriva am luat masura ca sa dam cite 200 kg de griu la tarani, nu am intentionat sa darim satele Romaniei, ci am vrut si le modernizez. Nu recunosc si fi depus eu sau alte persoane in numele meu nici un dolar in bancile din strainatate.
CEAUSESCU: Nu am depus eu si nu am dat nimanui... dar nu raspund nimanui, e o provocare ordinara.
JUDECATORUL: Semnezi declaratia, inculpat?
CEAUSESCU: Nu am dat nici o declaratie. V-am spus ca simpli cetateni, ca sa cunoasteti realitatea.
JUDECATORUL: Refuza sa semneze, de altfel, inculpatul a refuzat sa recunoasca si legalitatea tribunalului in care a fost astazi judecat.
CEAUSESCU: si a acestui asa-zis Consiliu de Salvare Nationala.
JUDECATORUL: Deci ai aflat de existenta acestui consiliu.
ELENA CEAUSESCU: Pai ne-ati spus, ne-ati spus aici, discutau oamenii... ne-a spus domnul avocat, apararea.
JUDECATORUL: Este organ al puterii legal constituite in stat.
CEAUSESCU: Nu se poate constitui un organ legal decit de puterea de stat, de Marea Adunare Nationala. Cei care prin lovitura de stat, prin tradare au uzurpat puterea, cum s-au intimplat sute si sute de ani in istoria Romaniei, au sfirsit prin a raspunde in fata poporului.
JUDECATORUL: Dumneata poate esti mai cooperanta cu tribunalul, femeile sunt intotdeauna mai rationale, mai intelegatoare, poate si-a pierdut cumpatul inculpatul Ceausescu. Dumneata care ai fost prima colaboratoare, cabinetul 2, dumneata ai cunoscut de genocidul de la Timisoara?
ELENA CEAUSESCU: Nu! Ce genocid? Nici nu vorbesc.
CEAUSESCU: Nu vorbi nimic.
JUDECATORUL: Nu ai nici o legatura nici dumneata cu acest genocid? Sau dumneata erai intotdeauna preocupata de stiinta! De polimeri! Cine ti-a publicat lucrarile in strainatate?
CEAUSESCU: Sunt cu zecile lucrarile publicate in strainatate, cu stiinta si polimerii.
JUDECATORUL: Cine le scria? Aaa ... taci din gura!
ELENA CEAUSESCU: Ce sa-i spun, daca ei poata sa spuna asa ceva?
CEAUSESCU: Pai nu le spune! Cind presedinte al Academiei au facut prefata la toate lucrarile, se poate?
AVOCATUL TEODORESCU: Ascultarea se face pentru fiecare in parte. Ori, daca dumneavoastra sustineti teza macar o rezolvam noi pina la urma cu tribunalul care sa ne asculte ca reprezentanti ai dumneavoastra. Ca mai sunteti inca presedintele tarii, ca asa sustineti, dumneaei nu mai poate sustine acelasi lucru! Lasati-o sa vorbeasca.
CEAUSESCU: Este viceprim-ministru al guvernului Republicii Socialiste Romania.
AVOCATUL TEODORESCU: Asta e alta treaba, lasati-o sa se apere pe calitatea pe care o crede dumneaei.
ELENA CEAUSESCU: Pai, eu nu ma apar de nimic!
CEAUSESCU: Aici, eu v-am spus ca simpli cetateni si ce va spune tovarasa mea si ce v-am spus eu, v-am spus ca simpli cetaseni, ca sa intelegeti ... Nu am raspuns la nici o intrebare.
AVOCATUL TEODORESCU: Eu va dau sfaturi, este obligatiunea mea... si care sunt in interesul dumneavoastra.
JUDECATORUL: Domnule avocat, va rog. Deci dumneata in calitatea de viceprim-ministru, prim viceprim-ministru, pe care ai detinut-o in vechiul organ al puterii administratiei de stat, trebuia sa fi la curent, sa luati hotariri colective, nu asa prevedeau dispozitiile si prevederile Constitutiei? Cine a dat dispozitii sa se traga in multimea de la Timisoara?
ELENA CEAUSESCU: Nu raspund la nici o intrebare. De la inceput si pina la sfirsit.
CEAUSESCU: Pentru cunostinta dumneavoastra, care sunteti ofiteri, pot eu raspunde la intrebare. Ordinul de a trage nu-l da guvernul.
ELENA CEAUSESCU: Nu-l pot da eu! Guvernul nu poate sa dea ordine, nu are in subordine armata.
JUDECATORUL: Dar la Bucuresti, in tinerii care au murit, cine a tras, peste care au trecut tanchetele Securitatii, a unei parti, tot teroristii?
ELENA CEAUSESCU: Teroristii, se spunea aici, vorbeau oamenii ci sunt ai Securitatii.
JUDECATORUL: Teroristii sunt ai Securitatii?
Avocatul Lucescu Constantin: Securitatea nu era a comandantului suprem?
JUDECATORUL: Deci se vorbea pe aici ca teroristii sunt ai Securitatii!
Ambii inculpati: Raspund, nu, nu este nici un raspuns, tot pentru lamurirea dumneavoastra.
CEAUSESCU: In primul rind vreau sa va lamuresc pe dumneavoastra ca cetateni.
JUDECATORUL: Cu dumneata am terminat. Spune in ce imprejurari a murit generalul Milea? A fost impuscat, de ce si de cine?
CEAUSESCU: Intrebati medicul.
JUDECATORUL: Nu raspund, este o provocare intrebarea cu privire la cauzele mortii generalului Milea. Sa intrebam medicul care e...
CEAUSESCU: Si eu voi face ancheta, pentru a lamuri de ce s-a sinucis generalul Milea.
PROCURORUL: De ce l-a destituit pe generalul Milea? Si l-ai facut tradator?
JUDECATORUL: De ce dumneata l-ai facut tradator, am auzit comunicatul care l-ai spus, prin care ai instituit starea de asediu, ca generalul Milea, tradator, s-a sinucis pentru a scapa de raspundere, de pedeapsa dreapta pe care o astepta ca tradator.
CEAUSESCU: Pentru lamurirea dumneavoastra, tradatorul Milea...
JUDECATORUL: De ce nu l-ati judecat daci era tradator?
CEAUSESCU: Pentru ca atunci am constatat treaba aceasta, chiar in ziua respectiva. Si a plecat ca sa aplice masuri, va spun asta pentru judecata dumneavoastra, dintr-un grup intreg si au venit ofiterii care erau cu el si ne-au anuntat ca s-a impuscat. Si de abia dupa aceea am constatat ca n-a aplicat ordinele stabilite ca unitatile militare sa-si faci datoria.
JUDECATORUL: Dumneata intotdeauna ai vorbit mai mult decat colaboratoarea apropiata a dumitale, totdeauna ai fost in fata, dar intotdeauna ai avut-o in dreapta dumitale. Si ea cunoaste tot atitea lucruri importante, dar ar fi bine sa fie relatate in fata tribunalului, sa cooperam, sa vorbim civilizat ca niste intelectuali cum va pretindeati amindoi, membrii ai Academiei, sa ne spuneti cu ce bani se plateau publicatiile, atit ale inculpatei, cit si operele alese, cit si cartile de stiinta ale academicianului Elena Ceausescu. Asa-zisul academician.
ELENA CEAUSESCU: Asa-zisul... Ne-ai luat si titlurile.
JUDECATORUL: Nu le-am luat eu. Sa raspunda la intrebarile puse de tribunal.
ELENA CEAUSESCU: Heee ... pai sigur ca da!...
JUDECATORUL: Refuz sa rispund la intrebarile puse de tribunal.
CEAUSESCU: Insa tot pentru informarea dumneavoastra, ca am scapat atunci, mi-ati spus ca eu mincam numai mincaruri din strainatate, ca exista de ani de zile lista cu ce maninc eu, ori 1.100 - 1.200 de calorii pe zi si numai legume.
JUDECATORUL: Si poporului ii dadeai numai 3.600 de calorii, imbuibat acest popor.
CEAUSESCU: Si 60 de grame pe zi, de carne.
JUDECATORUL: Mai aveti de pus intrebari domnule procuror?
PROCURORUL DAN VOINEA: Da domnule presedinte. Cine a dat ordin sa fie implicate, ca sa intervina fortele armate in inabusirea demonstratiei de la Timisoara? Pentru ca inculpatul spunea ca generalul Milea nu a respectat ordinele primite. Care sunt aceste ordine? Ce n-a respectat, ce n-a respectat?
CEAUSESCU: Voi spune in Marea Adunare Nationala ce ordine n-a respectat in Bucuresti si de ce a tradat.
JUDECATORUL: Aveti de pus intrebari?
AVOCATUL TEODORESCU: Va rog sa intrebati pe inculpata Elena Ceausescu daca a fost sau este bolnava psihic?
ELENA CEAUSESCU: Ce este?!?
AVOCATUL TEODORESCU: Daca a fost sau este bolnava psihic. si va rog si consemnati raspunsul.
JUDECATORUL: Ai suferit vreo boala psihica? Sau daca suferi acum?
ELENA CEAUSESCU: Ce provocare ordinara!...
AVOCATUL TEODORESCU: Nici o provocare, este in favoarea dumneavoastra, ca daca sunteti iresponsabili atunci e o aparare, daca nu e alta aparare.
ELENA CEAUSESCU: E o provocare, se poate sa spui asa ceva!
CEAUSESCU: Nu ti-am recunoscut dreptul...
JUDECATORUL: Noi am inteles din aceasta dezbatere pentru ca dumneavoastra obisnuiti sa nu aveti niciodata un dialog cu poporul si sa poarte numai dinsul un monolog si dupa aceea sa-l aplaude ca in ritualurile africane, sa bata lumea din palme, asa, nici astazi s-a comportat in continuare la fel, nu v-ati schimbat, nu ati tras nici un fel de invataminte. Ca niste megalomani. Mai sunt de pus intrebari? Probe in aparare aveti? Nu.
AVOCATII: Mai facem o ultima incercare. Vi rog, procedura ne permite acest lucru. Va rog sa consemnati ca refuza. Daca refuza este treaba lor.
JUDECATORUL: Va rog si consemnati in caietul dumneavoastra de grefier ca refuza colaborarea cu aparatorii si ca nu au probe.
ELENA CEAUSESCU: Adevaratul tribunal este Marea Adunare Nationala.
JUDECATORUL: Vrei sa semnezi declaratia?
ELENA CEAUSESCU: Nu, nici o declaratie. Am muncit si am luptat pentru popor si poporul este poporul nostru si nu-l tradam noi poporul.
JUDECATORUL: Am urmarit si stiam ca ziua dumitale este undeva inaintea dinsului, dar nu stiam niciodata anul in care te-ai nascut. Care este?
ELENA CEAUSESCU: Astea chiar sunt de femei...
JUDECATORUL: De aicea a pornit toata minciuna, nici un dictionar, orice, toate femeile isi ascund virsta, dar cind este un om care apare in dictionare, in carti si in toate astea, sa nu se arate virsta?
Va rog, tovarase procuror sa retineti, tribunalul considera cercetarea judecatoreasca a procesului terminata si va dau cuvintul la dezbateri, sa sustineti acuzarea.
PROCURORUL: Domnule presedinte, avind in vedere atrocitatile savirgite de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena, noi consideram ca acesti doi inculpati se fac vinovati de savirsirea infractiunilor prevazute de articolele 162, 163, 165 si 357 din Codul penal, articole in baza carora solicitam condamnarea celor doi inculpati la pedeapsa cu moartea, totodata, solicitim confiscarea totala a averilor sotilor Ceausescu.
JUDECATORUL: Aveti cuvintul in aparare.
AVOCATUL TEODORESCU: Inainte de a discuta problemele de drept, care se ivesc din ceea ce sustin inculpatii, carora le acordam asistenta chiar fata de pozitia obstructionista a acestora, eu voiesc sa va infatisez faptul ca le-am facut noi onoarea, venind de la Bucuresti sa le acordam apararea care in ultimii 25-30 de ani nu s-a respectat. Ca noi intelegem ca avocati sa aparam indiferent pe cine ar fi si indiferent de faptele pe care le-a savirsit, dar in limita dispozitiilor legale, a faptelor de care luam cunostiinta prin rechizitoriu, a probelor care ni s-au fost cautate de catre pozitia absolut obstructionista a celor carora le-am facut cinstea de a le acorda aceasta deplasare in locul acesta. Ca sa-i aparam.
Intelegem totusi, ca si ei sa inteleaga, pentru dumneavoastra nu am nevoie, sa faca asemenea lamuriri, ca numai un presedinte in functiune poate cere pentru o fapta pe care ar savirsi-o sa fie supus discutiunii organului legislativ care la noi este Marea Adunare Nationala. Si ca odata cu destituirea dintr-o anumita functie de stat si noi nu vorbim pe calitatea dumnealui de secretar general al partidului, care e o alta treaba si o judeca partidul, ci pe calitatea care a avuto Ceausescu Nicolae, aceea de presedinte al acestei tari. Ori, aceasta calitate din momentul in care Frontul Salvarii Nationale s-a constituit si Consiliul care este constituit a luat masura de demitere a guvernului si de demitere din functia de presedinte al republicii a lui Ceausescu Nicolae, acesta este supus dispozitiilor legale ca orice cetatean din aceasta tara.
Deci din acest punct de vedere noi constatam si va rog sa consemnati, in procesul verbal al sedintei, acest fapt ca am constatat ca sunt indeplinite toate formele procedurale prevazute de lege pentru trimiterea in judecata si judecarea celor care au comparut in calitate de inculpat. Deci, este o gregeala pe care o savirgesc cei doi inculpati, nu a faptului recunoasterii sau nerecunoasterii, pentru ca aceasta, recunoastere sau nerecunoasterea, daca este dezminfita de probe nu face doua parale. Si dumnealor au socotit, desi eu am venit sa le acord, sa le fac cinstea de a-i apara.
Ei se mentin in aceeasi pozitie pe care au avut-o dintr-un inceput, zicind ca este un act de provocare daca i-am intrebat daca sunt bolnavi psihic sau nu, pentru ca una e impuritatea prevazuta de legi, adica aceea in care esti bolnav si poti fi supus unei expertize psihiatrice si atunci esti iresponsabil, mare diferenta fiind fata de situatiunea in care te comporti ca un iresponsabil, dar esti responsabil. Si spre regretul meu care sunt avocat, nici procuror, nici membru al tribunalului militar trebuie sa constat si o spun cu toata certitudinea ca inculpatii carora noi le acordam asistenta, chiar in chiar in dauna vointei sale, pentru ca asa glasuieste legea care nu s-a respectat pina acum si dumnealor, amindoi o stiu, faptul acesta, eu va spun ca dumnealor au actionat ca iresponsabili, dar cu deplin discernamint in tot ceea ce au facut.
Ei sunt trimisi in judecata pentru patru fapte, eu inteleg sa extind in vreun mod ceea ce a zis rechizitoriul procuraturii si anume pentru faptele prevazute de articolele 162, 163 si 165 si 357 din Codul penal si constat in baza probelor care au fost depuse la dispozitie, ca acestia se fac vinovati de aceste fapte. Rugamintea noastra, a apararii, insa, este una singura, ca dumneavostra sa luati o hotarire care sa nu aiba caracterul de vendeta, sa nu aiba caracterul de razbunare si sa fie si sa o intaleaga pina in ultima lor clipa ei si altii care vor mai compare in fata judecatii, ca poporul acesta, printr-un tribunal legal constituit, ca daca nu ar fi fost legal constituit, noi suntem primii care am fi venit sa spunem e nelegala constituita o instang judecatoreasca.
Sa stie si cei doi inculpati, carora fortamente trebuie sa le acordam apararea pe care nu o voiesc, dar noi trebuie sa-i aparam, pentru ca asa glasuieste Constituia pe care fac vorbire, fara sa stie ce spune in ea. Incalcarea fosta a acesteia si-i apar pentru ca asa trebuie, dar si sa se lamureasca pentru totdeauna, pentru clipele cit vor mai avea pina la sfirsitul vietii lor, ca tribunalul acesta militar a fost si este legal constituit si ca ei nu au calitatea decit de inculpati, iar nu calitatile de stat pe care le-au avut pina in momentul in care li s-a ridicat aceste functuni de catre organul care este constituit legal in aceasta tara.
JUDECATORUL: Cu privire la faptele lor?
AVOCATUL TEODORESCU: In ce priveste fapte prevazute de 162 si anume aceea de subminare a puterii de stat, in probele care le-au fost culese si ni s-au pus si noua la dispozitie, nu pot face nici un fel de obiectiune, socotind ca acestia, intradevar, se fac vinovati de savirsirea acestei fapte. In ce privegte fapte prevazute de 163 din Codul Penal, actele de diversiune din materialul care ne-a fost pus la dispozitie de catre acuzare si de care am luat cunogtiinta, in deplina cunostiinta de cauza, ceea ce le spun dumnealor, va rog sa constatati si sa luati act de declaratie pe care o facem noi in calitate de aparatori, ca acestia intr-adevar se fac vinovati si de savirsirea acestei infractiuni.
In ce privegte infractiunea de subminare a economiei nationale, aceea prevazuta de articolul 165 din Codul Penal si toate documentele acesteia care au fost culese in scurt timp, in citeva zile, de organul de urmarire penala, ca documente ce existau acestui moment, se fac vinovati acestia si de savirsirea acestei infractiuni. In fine, ultima fapta in sarcina si care este si cea mai grava, aceea de genocid, prevazuta de 357, litera c, din Codul Penal, constat ca si aceasta fapts este savirsita de acestia. Rugamintea noastra, in calitate de aparatori ai celor doi inculpati, sotii Ceausescu Nicolae si Elena, este aceea ca dumneavoastra sa dati hotarirea, in numele legii, sa nu apara ca un act de razbunare a cuiva, ci sa se inteleaga ca pentru acele fapte savirsite, fiecare inculpat trebuie sa-si primeasca pedeapsa, asa cum este prevazuta de lege. Va multumesc.
AVOCATUL LUCESCU: Domnule presedinte, domnilor asistenti populari, reprezentanti din sala, este greu sa pui concluzii impotriva oamenilor care, chiar si deferiti Justitiei, nu vor sa recunoasca crima impotriva poporului roman, crima de genocid, nu numai la Timisoara si Bucuregti, in momentele de fata, ci crima dinainte de peste 20 si ceva de ani. Crima prin infometare, prin lipsa de caldura, prin lipsa de lumina, dar cea mai odioasa crima a fost crima de a incatusa spiritul romanesc, sufletul acestui popor, in raport de odioasele crime savirsite la Timisoara, de odioasele crime savirsite cind poporul si copiii, copii nevinovati au fost calcati de tancuri cu senile.
Cind ati cautat un act odios, de diversiune, pina cind Armata cu Securitatea sa o puneti cap la cap si ati imbracat ofiteri ai Securitatii din trupele dumneavoastra in ofiteri ai Ministerului Apararii Nationale, sa dati iarasi o lovitura, ca Armata sa nu vina alaturi de popor, ca poporul sa urasca Armata si din aceasta degringolada dumneavoastra sa puteti cigtiga timpul pentru a creste copiii de la orfelinate pentru a-i trimite in strainatate sau pentru a-i aduce ca trupe de comando impotriva poporului romin. Da, a carui popor, ca nu ma refer la oameni in virsta! Daca ati fi impuscat unul ca noi ii impuscati pentru vointa lor, dar ca sa taiati legaturile de oxigen de la capul bolnavilor, de la copii, sa trageti in spitale si in bolnavi, sa aruncati in aer singele si medicamentul poporului?
Cu hrana cu care Bucurestiul s-ar fi putut hrani luni de zile, iar militarii ar fi putut si traga si sa sustina apararea tarii ferma, i-ati bagat in subsolurile de unde terorigtii dumneavoastra si astazi se duc, se alimenteaza si lupta impotriva oamenilor nevinovati, in speranta ca dumneavoastra ii veti mai plati vreodata din eforturile facute de Romania. Cu multa emfaza spuneati: am platit datoriile! Nu numai ca le-ati platit, ne-ati secatuit si v-ati depus destui bani, v-ati dus la ayatolah sa inchinati un ultim omagiu. Erati la fel ca el, acelasi spirit de clan, care si-a omorit poporul. Spuneti ca nu recunoagteti organismele noastre, ale puterii populare? Nu trebuie sa le recunoasteti, domnule fost presedinte, pentru ca am luat in '48 puterea in mina impotriva altora si nu s-au prevalat de nici un fel de legi ale Statului roman. Regele Mihai a avut mai multa demnitate decit dumneavoastra. Poate ati fi avut mai multa demnitate si intelegere din partea poporului roman daca v-ati fi dat demisia, daca ati fi ramas acolo in strainatate, cu strainii ati trait, puteati sa muriti cu ei, si vi se ofere acel azil politic.
Nicolae si ELENA CEAUSESCU: (rizind) Nu plecam noi de aici. Aici murim noi.
AVOCATUL LUCESCU: Risul acesta este semnul voii dumneavoastra Domnule presedinte, greutatea apararii, care trebuie sa fie aparare si nu act de acuzare, consta in aceasta odioasa neintelegere a situatiei, astazi si in clipa de fata. In aceasta consta greutatea, in sfidarea tribunalului, in nonsalanta cu care ne luam cateii de altfel, ca si cind suntem ridicati de pe la case pentru tot ce am facut. Domnule presedinte, as fi fost unul dintre cei care m-as fi dus si as fi luptat in cadrul Ministerului de Justitie, in cadrul atributiilor noastre profesionale, care trebuie sa fie umanitare, trebuie sa fie de daruire fata de adevar, fata de adevarul pentru care se lupta astazi, as fi cerut sa se suprime pedeapsa cu moartea pentru ca in unele cazuri am avut si nesocotita experienta, proasta experienta de a vedea ca s-au facut gregeli.
Eu nu v-as cere pedeapsa cu moartea. Spune cineva, dar este greu pentru poporul romin sa mai suporte alaturi cea mai mare suferinfa, cea mai mare pedeapsa este sa traiasca in condigle in care ni le-a creat noua, sa traiasca cu frica in sin, ca poti fi ridicat si impuscat, ca poti fi injectat si dus la spitalul de nebuni, ca impotriva familiei se pot lua cele mai odioase masuri, ca impotriva neamurilor si asta pe linie ascendenta, cu binele dosar de cadre tinut de doamna, cu buna ascultare, facuta de domnia sa, este reprobabil, pina si pe WC isi asculta pe demnitari si pe acoliti. Cu asta se ocupa scumpa noastra conducere, marea savanta de renume mondial "coidoi", sa-mi iertafi expresia.
JUDECATORUL: Vorbeste un avocat!
AVOCATUL LUCESCU: Va rog sa discerneti totus momentul in care dati solutia asupra, in primul rind a crimelor comise, a crimelor in lant. Poate, cine stie, o singura atenuanta ne-a ajutat sa ne vedem liberi prin trei catastrofale greseli facute: a adunat masele care stia ca sunt impotriva lui si a ucis generalul care ii apara pielea, pentru ca nu a fost de acord sa traga intr-adevar in muncitori. Armata nu a fost niciodata de acord cu asa ceva. Ati ucis tineri, ce au fost copiii aceia minunati, ce au fost de vina? Cu pretul, de care popor vorbiti, daca pretul libertatii noastre este cistigat cu singele acestor copii. Domnule pregedinte, aveti aceste lucruri si ca atenuante spune pentru ca practic tocmai megalomania pe care a avut-o ne-a adus aici, da, tocmai pentru acest lucru veti vedea si demnitatea solutiei, veti vedea si faptele. Va multumesc pentru atentie.
JUDECATORUL: Inculpat Ceausescu Nicolae, dumneata ce ai de spus la ultimul cuvint.
CEAUSESCU: Nu sunt inculpat, sunt pregedintele Rominiei, comandant suprem si voi raspunde in fata Marii Adunari Nationale si reprezentantilor clasei muncitoare si cu asta am terminat. Totul este minciuna de la un capat la altul, celor care au dat lovitura de stat, tragind poporul, mergind pina la distrugerea independentei Romaniei.
JUDECATORUL: Cu dumneata nu se poate stabili un dialog civilizat, rational, logic.
CEAUSESCU: Cu oamenii corecti cind ma duceam in fabrica, ma ridicam in fata muncitorului si discutam in picioare.
AVOCATUL LUCESCU: Domnule presedinte, daca ii mai dati cuvintul in continuare consideram ca este o jicnire adusa poporului roman si actului de justitie romaneasca.
JUDECATORUL: Tribunalul se retrage pentru deliberare !
.....
Completul de judecata revine in sala pentru a da citire pronuntarii sentintei.
JUDECATORUL Gigi Popa: Ridicati-va in picioare !
ELENA CEAUSESCU: Nu draga, nu ne ridicam in picioare, suntem oameni ...
JUDECATORUL: Tribunalul, in numele legii si al poporului declarind in secret, condamna in unanimitate de voturi pe inculpatii Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena la pedeapsa capitala si confiscarea totala a averii, pentru savirsirea infractiunilor de genocid prevazute de art 357, aliniatul 1, litera c, Cod Penal; subminarea puterii de stat prevazuta de art 162 Cod Penal; act de diversiune, prevazut de art 163 Cod Penal si sumbinarea economiei nationale prevazuta de art 165, aliniatul 2 Cod Penal. Pronuntata in sedinta publica, astazi 25 decembrie 1989.
AVOCATUL TEODORESCU: Va rog sa-mi ingaduiti sa mai iau o data legatura cu inculpatii. 
CEAUSESCU: Nu recunosc nici un tribunal.
AVOCATUL TEODORESCU: Nerecunoscind tribunalul nu exercita nici o cale de atac. Va rog sa constatati ca hotarirea e definitiva in conditiile acestea.
CEAUSESCU: Cine a dat lovitura de stat poate sa impuste pe oricine!
Tribunalul se retrage.
CEAUSESCU: Romania va trii-n in veci de veci. Toti tradatorii, oriciti vor fi... Va trai Romania si poporul romin liber, nu cu tradatorii,
CEAUSESCU: Mai bine lupta cu gloria deplina decit sa fii sclavi, inca pe vechiul pamint ... Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de tradatori!
ELENA CEAUSESCU: Si i-am avut linga noi.
CEAUSESCU: Da
ELENA CEAUSESCU: Da, asa se intimpla, tradarile vin de linga tine.
CEAUSESCU: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legati
ELENA CEAUSESCU: Nu sunt de acord. Impreuna am luptat, sa murim impreuna. Daca vreti sa ne omoriti, ne omoriti pe amindoi, impreuna, nelegati. Nu draga, impreuna, mergem impreuna, legea asa spune. Ne da dreptul sa fim impreuna. Ce e asta? Ce vrei sa faci cu asta? Nu admit, nu puneti mina pe noi, nu ne legati, nu ne jigniti, nu ne legati, nu e voie sa ne legati ! Va e frica de popor. Nu ne rupeti miinile ma copii. E rugine! V-am crescut ca o mama, dati-mi drumul la miini, imi rupeti mina, dati-mi drumul, aoloo, mai baiatule, ma!
UN MILITAR: Jumatate din colegii nostri sunt morti din cauza dumneavoastra. Ai nostri, colegii, fratii nostri!
CEAUSESCU: Nu! Nu! Va minte.
MILITARII: Nu ne minte.
ELENA CEAUSESCU: Aia sunt ai Securitatii, nu sunt ai nostri. Noi suntem aicea asa, mai avem noi puterea? Voi o aveti! Intrebati-i pe cei care au puterea!

La scurt timp dupa executie, pe postul national de televiziune s-a dat citire urmatorului comunicat:
Luni, 25 decembrie 1989 a avut loc procesul lui Nicolae Ceausescu si al Elenei Ceausescu, in fata Tribunalului Militar Exceptional.
Capete de acuzare:
1. Genocid -peste 60.000 de victime;
2. Subminarea puterii de stat prin organizare de actiuni armate impotriva poporului si a puterii de stat;
3. Infractiunea de distrugere a bunurilor obstesti prin distrugerea si avarierea unor cladiri, explozii in oras etc;
4. Subminarea economiei nationale;
5. Incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse in banci straine;
Pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si a Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte si confiscarea averii. Sentinta a ramas definitiva si a fost executata.

Revoluţia română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.
Înainte de revoluţie

La fel ca în ţările vecine, în anul 1989 majoritatea populaţiei din România nu era mulţumită de regimul comunist. Politica economică şi de dezvoltare a lui Ceauşescu (inclusiv proiecte de construcţii grandomane şi un regim de austeritate menit să permită României să-şi plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din ţară; în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, poliţia secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat poliţienesc.

Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceauşescu semăna cu megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comunişti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

În martie 1989, o serie de activişti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceauşescu („Scrisoarea celor şase”), dar la scurtă vreme, Nicolae Ceauşescu obţine o victorie politică importantă: Republica Socialistă România reuşeşte achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.

La 11 noiembrie 1989, înainte de congres, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu din Bucureşti, studenţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceauşescu. Studenţii Mihnea Paraschivescu, Graţian Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca şi alţii au fost arestaţi şi anchetaţi de lucrătorii Securităţii de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societăţii socialiste.[1] O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi.

Căderea Zidului Berlinului şi înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revoluţionar în Europa de Est. Între 20 şi 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care - contrar aşteptărilor opiniei publice interne şi internaţionale - nu a adus nici o schimbare în politica partidului. Ceauşescu a fost reales în funcţia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din România. De asemenea, ceilalţi membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmaţi în funcţia lor. În discursul final rostit la Congres, Ceauşescu a amintit şi de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecinţelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact)

În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al preşedintelui Ceauşescu transcris cu toate greşelile gramaticale şi de pronunţare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele ţării, fiindcă ziarul avea o răspândire naţională necondiţionată de numărul cititorilor (puţini au citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din bibliotecile publice.[necesită citare]

La 4 decembrie, 1989 Ceauşescu a participat împreună cu o delegaţie la întrunirea din Moscova a conducătorilor ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, şi a fost primit separat de Mihail Gorbaciov. Liderul sovietic a ţinut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.
Cronologia ultimelor 80 zile ale regimului Ceauşescu

2 octombrie - Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită de lucru în judeţul Ialomiţa. Vizită la unităţi de industrie alimentară din capitală (cuvântare).
4 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită de lucru la ICS, inginerie tehnologică.
5 octombrie – Consfătuire de lucru la CC al PCR (cuvântare).
6 – 8 octombrie – Nicolae Ceauşescu participă la festivităţile de la Berlin consacrate împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea RDG (dată la care începe destrămarea regimului comunist din această ţară).
La 7 octombrie au loc întâlniri cu Jivkov şi Honecker şi secretarul P. C. Vietnamez.
9 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită în pieţe agroalimentare din capitală. Întâlnire cu Yasser Arafat.
10 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită în pieţe şi la institutele de cercetări.
12 octombrie – Şedinţă CPEx. al CC al PCR. Întâlnire cu conducerea comisiei economice româno-americane (cuvântări).
14 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu participă la deschiderea celei de a XV–a ediţii a Târgului Naţional Bucureşti (TIB); – Nicolae şi Elena Ceauşescu fac o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud (cuvântări).
16 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu participă la un miting popular la Bistriţa; primirea delegaţiilor ţărilor socialiste la TIB (cuvântare).
18 octombrie – Telegrame legate de realegerea lui Nicolae Ceauşescu; şedinţa Tratatului de la Varşovia (cuvântare).
19 octombrie – Primiri: trimisul Iranului
20 octombrie – Şedinţă CPEx. al CC al PCR. (cuvântare).
21 octombrie – Elena Ceauşescu prezidează Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (cuvântare Elena Ceauşescu).
23 octombrie – Primiri: reprezentantul Ciprului (cuvântare)
24-25 octombrie – La Plenara lărgită a CC al PCR, Nicolae Ceauşescu prezintă expunerea „Cu privire la problemele socialismului, ale activităţii ideologice, politico-educative, de dezvoltare a conştiiţei revoluţionare, de formare a omului nou, constructor conştient al socialismului şi comunismului în România”.
26 octombrie –– Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru în Capitală; apariţia în presă de date de recolte false („Scînteia”, „România liberă”, ş.a.)
27 octombrie – Nicolae Ceauşescu susţine o cuvântare la Marea Adunare Naţională (MAN).
28-30 octombrie – Nicolae şi Elena Ceauşescu efectuează o vizită de lucru la Brăila, cuvântare la miting, acordarea titlului de „erou agrar” pentru judeţul Brăila.
3 noiembrie – Apariţia unei cărţi a Elenei Ceauşescu în Siria.
7 noiembrie – Conferinţe judeţene de partid
8 noiembrie – Ziarele „Scînteia”, „România liberă”, ş.a. susţin campania pentru realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general; Vizită în unităţi industriale şi ştiinţifice din Bucureşti.
9 noiembrie – Conferinţa organizaţiei municipale Bucureşti. (cuvântare)
10 noiembrie – Consfătuirea secretarilor cu probleme economice la CC al PCR; apariţia unei cărţi standard Nicolae Ceauşescu în Tanzania.
14 noiembrie – Primiri: ministrul de externe cubanez, ziarist din China, apariţie carte standard Nicolae Ceauşescu la Bogota.
16 noiembrie – Interviu acordat agenţiei de presă „Prensa Latina”, mesajul lui Nicolae Ceauşescu pentru studenţi.
18 noiembrie – Interviu pentru presa din RPD Coreeană, apariţia în „Scînteia”, „România liberă”, ş.a. de picturi reprezentându-i pe Elena şi Nicolae Ceauşescu.
19 noiembrie – Interviu Kuweit; coperţi cărţi.
20 – 24 noiembrie – Are loc Congresul al XIV–lea al PCR. Cuvântări Nicolae si Elena Ceauşescu; întâlniri cu prim-secretari din Bulgaria, RDG, Afganistan, Coreea, Cuba etc. Congresul îi realege pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, continuând cu intensitate cultul personalităţii acestora.
25 noiembrie – Mesaje de felicitare către Nicolae si Elena Ceauşescu.
27 noiembrie – Interviu acordat unui ziarist din Nigeria.
29 noiembrie – Nicolae & Elena Ceauşescu efectuează o vizită în unităţi industriale şi de cercetare din Bucureşti.
1 decembrie – Cuvântare la CPEx. al CC al PCR.
2-3 decembrie – La Malta se desfăşoară întâlnirea la nivel înalt americano-sovietică.
4 decembrie – Întâlnirea, la Moscova, între Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov, cu prilejul participării la întâlnirea la nivel înalt a conducătorilor statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Are loc un schimb dur de replici între cei doi, încheiat cu o ameninţare din partea lui Mihail Gorbaciov care-i cere lui Nicolae Ceauşescu să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei şi să respecte drepturile omului.
5 decembrie – Ziarele „Scânteia”, „România liberă”, ş.a. prezintă decretul aberant al Consiliului de Stat cu privire la mărirea a burselor studenţilor; reacţii în şcoli şi facultăţi; Primire: ministrul de externe al RPD Coreeană.
8 – 10 decembrie – Presa abundă de declaraţii din ţările în curs de dezvoltare laudative la adresa lui Nicolae Ceauşescu.
Declaraţia şi Programul în opt puncte al Frontului Popular Român de la Iaşi, a fost difuzat sub forma de manifest la Iaşi, Bacău, Roman începând cu ziua de 10 decembrie 1989.
11 – 12 decembrie – Şedinţa comună a CC al PCR, a Biroului Permanent şi birourilor secţiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale avizează planurile de dezvoltare economică pe 1990, fixează pentru 11 martie data alegerilor pentru MAN şi consiliile populare şi ascultă o informare a lui Nicolae Ceauşescu cu privirea la şedinţa de la Moscova a Tratatului de la Varşovia.
14 decembrie – Nicolae Ceauşescu susţine o cuvântare în faţa Marii Adunări Naţionale. Un grup de oponenţi ai regimului dictatorial a încercat să organizeze o acţiune restrânsă la Iaşi, prin adunarea în Piaţa Unirii a unor intelectuali, studenţi şi muncitori sub egida Frontului Popular Român. Mitingul a fost preîntâmpinat de autorităţi.
16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
17 decembrie – Şedinţă a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timişoara.
18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnici dintre cele două ţări.
19 decembrie – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
20 decembrie – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
21 decembrie – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa Hotelului Intercontinental, a ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.
21-22 decembrie – Au loc confruntări armate şi demonstraţii populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.
22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sunt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi disidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România.
Pe 24 decembrie în România este proclamată Victoria revoluţiei.
Pe 25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepţional organizat de CFSN, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. În după-amiaza zilei de 30 decembrie cadavrele cuplului Ceauşescu sunt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Evenimentele de la Timişoara, scânteia revoluţiei

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi. La cea mai mare întreprindere din Timişoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş, dar Securitatea a reuşit calmarea spiritelor.

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timişoara, avându-l în prim plan pe preotul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria. În acea seară, lucrători ai Securităţii, în civil, au încercat arestarea participanţilor, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timişoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internaţională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică[necesită citare]. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptăţit ca pastor. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărţuire şi evacuare. Mulţi trecători, printre care şi enoriaşi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea religioasă.

Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea, primarul, Petre Moţ a făcut câteva declaraţii, sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés. În acelaşi timp, mulţimea crescuse ameninţător— şi de vreme ce Petre Moţ a refuzat să-şi confirme în scris declaraţia împotriva evacuării pastorului, mulţimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecinţă, forţele de miliţie şi ale Securităţii au intrat în scenă. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza iniţială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă, în timp ce miliţia a recurs la forţă şi la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane şi au plecat într-un marş de protest prin oraş, fiind din nou confruntaţi de forţele de securitate.

Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare. Semnificaţia prezenţei armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceauşescu. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, maşini în flăcări, TAB-uri care transportau forţe de securitate înarmate şi tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei şi Calea Girocului. Tancuri, camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş, în timp ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopţii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectat oraşul.
Între timp, la Bucureşti, pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a obţinut din partea CPEx aprobarea folosirii forţei pentru înăbuşirea revoluţiei de la Timişoara.
Pe 18 decembrie, la ora 8.15, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii (Bucureşti) pe oamenii de cheie ai conducerii de stat, cu care se întâlneşte pe rând: generalul Marin Neagoe, şeful Directiei a V-a de securitate şi gardă (care l-a însoţit pe Ceauşescu în Iran, împreună cu ministrul de externe Ion Stoian). În jurul orei 8.30 se prezintă generalul Vasile Milea (ministrul apărării), apoi, la scurt timp, Tudor Postelnicu (ministrul de interne) si generalul Iulian Vlad (şeful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultări). Avionul prezidenţial a decolat la ora 9.30 şi, pentru prima oară, a fost însoţită pe tot teritoriul ţării şi deasupra apelor teritoriale din Marea Neagră de patru avioane de vânătoare tipul MIG, fapt repetat şi la întoarcere, pe 20 decembrie.

În dimineaţa zilei de 18 decembrie, centrul Timişoarei era păzit de soldaţi şi agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marţială[necesită citare], interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, Ilfov. (Pentru detalii vezi: Operaţiunea Trandafirul.)
La 19 decembrie, Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraş. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi „Piaţa Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Între timp, Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu au fost desemnaţi de Elena Ceauşescu[necesită citare] (Nicolae Ceauşescu era la acel moment într-o vizită în Iran) să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor; totuşi, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată.

La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează Timişoara şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la înăbuşirea demonstraţiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.”[necesită citare]

Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată oraş liber de către demonstranţi.
Extinderea mişcărilor de protest în alte localităţi

Exemplul Timişoarei va fi urmat de alte localităţi din ţară.

Astfel, pe 21 decembrie încep manifestaţii anticeauşiste şi în localităţile următoare:
Arad. Începând din 18 decembrie până în dimineaţa de 22 decembrie sunt trimişi, rând pe rând, de către Elena Ceauşescu trei mari demnitari politici la Arad – Cornel Pacoste, membru CPEx, Ilie Matei, proaspăt secretar C.C. cu propaganda şi Radu Constantin secretar C.C. pe probleme MI, de securitate şi miliţie - la care se adaugă, în 20 decembrie, generalul lt. Ilie Ceauşescu, adjunct al M.Ap.N. şi şeful Consiliului Politic al Armatei, fratele lui Nicolae Ceauşescu, mr. Eugen Bădălan, şeful Statului Major al Diviziei din Oradea. Ei s-au deplasat la sediul comitetului judeţean de partid, fiind primiţi de prima secretara PCR Elena Pugna. S-a trecut la executarea "Planului Unic de Cooperare pen tru restabilirea Ordinii Publice grav tulburate în municipiul şi judeţul Arad". S-a format un comandament unic judeţean, cu următorii membri: prima secretară Elena Pugna, secretarul cu probleme organizatorice Nicolae Angheloiu, comandantul Garnizoanei Militare din Arad, mr. Dumitru Marcu, şeful Inspectoratului judeţean M.I, col. Grigore Sălceanu, şeful Miliţiei judeţene Arad, col. Mihail Cioflică, şi şeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice, col. Liviu Stranski - a intrat şi secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei şi celălalt secretar al C.C. al P.C.R., Radu Constantin. [3] În noaptea de 20 decembrie au fost scrise pe mai multe clădiri din centrul oraşului lozinci îndreptate contra regimului comunist. În aceeaşi zi, au fost răspândite manifeste de solidaritate cu protestele din Timişoara, pe strada Eminescu. Înscrisurile anticeuşiste pe pereţi şi garduri erau îndepărtate imediat de forţele de ordine, huiduite de trecători. În după-amiaza zilei de 20 decembrie, populaţia oraşului s-a adunat în grupuri în pieţe şi pe străzi şi a manifestat tăcut. În dimineaţa zilei de 21 decembrie, începând cu orele 7:40, muncitorii din Întreprinderea de Orologerie Industrială, în urma unei întreruperi de curent au încetat lucrul şi au ieşit în mod organizat în stradă ca să manifesteze împotriva regimului Ceauşescu. Liderul lor a fost muncitorul Dănilă Onofrei. Lor li s-au alăturat muncitorii din celelalte întreprinderi arădene mari (Întreprinderea textilă UTA, Fabrica de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului), şi au început marşul de protest spre centrul oraşului (ora 8). Aproape de centru, coloana de muncitori a fost somată de un baraj al armatei cu focuri de armă îndreptate spre cer. Protestatarii nu s-au speriat, ci au înaintat până în faţa soldaţilor, unde s-au început să manifestau paşnic împotriva regimului. Mai târziu, s-a constituit primul comitet local al Frontului Democratic Român din Arad, din care făceau parte revoluţionarii: Voicilă Valentin, Crişan Mircea, Onofrei Dănilă, Dima Traian, Gurilă Constantin, Chiş Claudiu, Popa Maria, Groşan Titus, Ţâşcă Gheorghe, Nemeş Găvrilă, Pencea Ramona, Bordea Corina, Timar Traian, Gancea Alexandru şi Onofraş Vasile. După lăsarea întunericului, demonstranţii s-au împrăştiat, din cei peste 80.000 rămânînd în centru numai în jur de 100 de revoluţionari, contra a aproximativ 1000 de militari. Unii membri ai comandamentului unic, în primul rând Ilie Matei, Eugen Bădălan, Heredeanu şi Dumitru Marcu a vrut să-i lichideze pe demonstranţi, însă s-au lovit de opoziţia sau pasivitatea primei secretare Elena Pugna şi a unor comandanţi militari, ca de exemplu mr. Neculae Diaconescu.[4],[5]
Buziaş (ora 9),
Sibiu (ora 9,45),
Cugir (ora 11),
Târgu Mureş (ora 11,30),
Caransebeş,
Hunedoara,
Reşiţa (ora 12),
Braşov (ora 13)[6], Ghimbav, Făgăraş,
Cluj-Napoca (ora 15),
Cisnădie (ora 18),
Nădrag (jud. Timiş, ora 18,45),
Alba Iulia (ora 22,14).
În Buzău, manifestaţiile au început relativ de dimineaţa (ora 11,00-11,30), prelungindu-se până după-amiază când au început împuşcăturile. Două zile mai târziu în oraş intrau tancuri şi TAB-uri pentru a restabili ordinea. Împuşcăturile au mai durat încă 2 zile dar sporadic, iar Tribunalul Buzău a fost incendiat pentru a se distruge anumite arhive. Pe cerul Buzăului au apărut elicoptere militare şi MIG-urile de la Unitatea de Aviaţie de la Bobocu (lângă Buzău). Au fost morţi şi răniţi în acele zile. În memoria lor a fost ridicat un monument în Piaţa Daciei, în faţa Palatului Comunal, cu o placă comemorativă şi cu numele tuturor decedaţilor şi dispăruţilor.
Deznodământul de la Bucureşti

Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.

Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceauşescu descoperă în ţară o situaţie deteriorată.[7] La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ţinut o cuvîntare televizată, transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timişoara ca duşmani ai Revoluţiei Socialiste.

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceauşescu a evocat o serie de realizări ale „revoluţiei socialiste” şi ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populaţia, totuşi, a rămas indiferentă, doar rândurile din faţă sprijinindu-l pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze. Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună, şi a continuat să laude realizările "Revoluţiei Socialiste", neînţelegând că altă revoluţie se desfăşura chiar în faţa sa.

"Mult timp nu s-a ştiut cine a "stricat" mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Au apărut fel şi fel de personaje care şi-au arogat acest merit. Acum se ştie că acest fapt se datoreaza unor grupuri de timişoreni care s-au deplasat la Bucureşti."[8]

Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie. O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental şi au început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceauşescu de a recâştiga controlul mulţimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Staţi liniştiti la locurile voastre!” au rămas fără efect. Transmisunea directa de televiziune a fost înreruptă pentru aceste clipe. O mare parte a mulţimii a plecat pe străzi, în piaţă au rămas activiştii de partid, membrii gărzilor patriotice, militarii îmbrăcaţi în civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului. După câteva minute, Ceauşescu a fost în stare să-şi continue discursul, promiţând măriri de salarii şi pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.

Oamenii care au părăsit piaţa erau panicaţi, aruncau pe jos steagurile şi pancartele cu lozinci. Foarte mulţi dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieţei Palatului, şi au început să strige sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceauşescu, cine eşti/Criminal din Scorniceşti”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piaţa Kogălniceanu până în Piaţa Unirii, Piaţa Rosetti şi Piaţa Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universităţii Bucureşti, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

În cursul după-amiezii, Nicolae Ceauşescu a ţinut o teleconferinţă fulger cu prim-secretarii comitetelor judeţene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acţiuni organizate şi dirijate, cu scopul destabilizării ţării, şi îndreptate împotriva integrităţii şi independenţei României. S-a pronunţat pentru mobilizarea generală a întregului activ de partid şi de stat, a tuturor forţelor armate, (Miliţie, Securitate, unităţi militare). „Trebuie să demascăm şi să respingem cu hotărâre această acţiune şi să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acţiuni conjugate împotriva integrităţii, independenţei, a construcţiei socialiste, a bunăstării poporului.” În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secţii, a unor „grupe de apărare”. Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanţi: prim-secretarul judeţului Cluj, Constantinescu, care a cerut - „pentru câteva zile măcar” - instituirea stării de necesitate şi în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al judeţului Brăila, Lungu, a raportat milităreşte: „Tovarăşe secretar general, vă raportez că în adunările ţinute cu comuniştii, cu oamenii muncii şi-au exprimat totala indignare şi au condamnat hotărât manifestările elementelor reacţionare. Aici activitatea se desfăşoară normal şi hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asigurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicaţiilor ce ni le-aţi dat. Am terminat, să trăiţi.”

Cu trecerea timpului, la Bucureşti tot mai mulţi oameni ieşeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineaţa. Protestatarii - neînarmaţi şi neorganizaţi - au fost întâmpinaţi de soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Represiunea a început spre miezul nopţii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împuşcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulţime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulţimea cu jeturi de apă puternice, iar miliţienii băteau şi arestau oamenii. Protestatarii au reuşit să construiască o baricadă de apărare în faţa Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopţii, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forţele de ordine.

Cei capturaţi au fost adunaţi în puncte de colectare (unul se afla în faţa Hotelului Negoiu, iar altul, în spaţiul aflat în faţa fostului Minister al Comerţului Exterior - staţia de troleibuze Piaţa Universităţii), duşi pentru identificare şi înregistrare pe platoul fostei Miliţii a Capitalei, iar apoi transportaţi la închisoarea Jilava.
Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piaţa Romană mai mulţi colegi de-ai lor au fost înjunghiaţi cu şurubelniţe. La un moment dat, toţi pasagerii care au coborât la staţia de metrou Piaţa Universităţii (inclusiv femeile, bătrânii şi copiii) au fost maltrataţi. Cei prinşi erau bătuţi, târâţi pe jos, obligaţi să se culce pe burtă, unii peste alţii, în grămezi. Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineaţa, oră la care supravieţuitorii au părăsit străzile. După înăbuşirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile pompierilor şi Salubrităţii.
Răniţii şi morţii au fost transportaţi mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgenţă, Spitalul Colţea şi secţia de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală şi Direcţia Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul - la fel cum s-a procedat şi cu revoluţionarii ucişi la Timişoara - de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.
Bilanţul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate şi transportate la penitenciarul Jilava. Nicolae şi Elena Ceauşescu au rămas în acea noapte în dormitorul special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informaţi operativ asupra desfăşurării evenimentelor şi a da indicaţii privind modul de acţiune. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea şi Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceauşescu că zona centrală a Bucureştilor a fost degajată de manifestanţi.
Dovezi despre evenimentele din acea zi se află şi în fotografiile făcute din elicopterele trimise să survoleze zona şi de turiştii aflaţi în turnul hotelului Intercontinental, aflat lângă Teatrul Naţional Bucureşti şi peste drum de Universitate
Căderea lui Ceauşescu

Vestea înăbuşirii în sânge a demonstraţiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populaţia Bucureştiului. Mulţi dintre supravieţuitorii măcelului din zona centrală a oraşului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” şi de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat, şi din contră, s-a început organizarea de proteste şi mai ample împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineaţa, Elena Ceuşescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureştiului. Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piaţa Universităţii era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranţi, forţele armate (unităţi ale armatei, miliţiei şi securităţii) au început să fraternizeze cu demonstranţii.

În aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 9.30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis (dar unii susţin şi acum, că ar fi fost omorât din ordinul lui Ceauşescu). La ora 9.45 a început şedinţa de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al partidului, la care nu s-a reuşit să se ajungă la o decizie unanimă de a se trage în demonstranţi. Pînă la urmă s-a hotărât decretarea stării de necesitate pe teritoriul întregii ţări. Decretul a fost citit şi repetat de mai multe ori la radio (ora 10.11), apoi şi la Televiziune (10.50). Imediat după citirea decretului, din ordinul lui Ceauşescu, a fost anunţată ştirea, că Milea a fost găsit vinovat de trădare, şi s-a sinucis pentru a scăpa de consecinţe.
Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele lui Ceauşescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie 2005, că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui ofiţer de transmisionşti, Marius Tufan. S-a emis şi ipoteza, că intenţia sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonţul i-a secţionat o arteră, provocându-i în scurt timp moartea. Această ipoteză este contrazisă de faptul, că fostul ministru al apărării nu şi-a tras glonţul în membre, sau alte părţi nevitale ale corpului, ci spre inimă.

Aflând că Milea s-a sinucis, Ceauşescu l-a numit verbal ca ministru al apărării pe Victor Stănculescu. Generalii şi ceilalţi ofiţeri din comandamentul aflat în clădirea CC au luat la cunoştinţă numirea lui Stănculescu, au respectat ordinele date de el. Stănculescu - după mărturiile sale ulterioare - a acceptat, dar a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început acţiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în cazărmi, şi să se „parlamenteze” cu demonstranţii.

După ora 10, venind din străzile laterale, mulţimea a început să ocupe piaţa din faţa sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni în piaţă, şi în orele care au urmat numărul lor s-a mări la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceauşescu a luat un portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie. Elicoptere împărţeau manifeste (care nu ajungeau la mulţime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor "tentative de diversiune", să meargă acasă, şi să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.

Echipa de transmisionişti din sediul CC nu transmitea decât ordinele lui Stănculescu, care a împiedicat ca ordinul gen. Eftimescu care dispunea mişcarea blindatelor din faţa Palatului Republicii la intrarea sediului CC să fie executat.[15] Refuzând să pună în aplicare ordinele represive ale lui Ceauşescu, care era comandantul suprem al armatei, Stănculescu a luat la cunoştinţă voinţa poporului exprimată de milioane de români care erau pe străzi, şi demonstrau împotriva regimului. Istoricul Ioan Scurtu scrie următoarele:
"Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii Socialiste România. Acest fapt a determinat pe unii istorici şi neistorici să aprecieze că Stănculescu a dat o lovitură de Stat şi sprijinindu-se pe armată a preluat puterea politică în România. O analiză, oricât de sumară, a situaţiei din acea zi de 22 decembrie 1989 conduce la concluzia că notele telefonice menţionate au fost rezultatul unei situaţii care nu fusese creată de generalul Stănculescu, ci de marea masă a populaţiei, care devenise stăpână pe stradă. În acel context, armata nu putea să se confrunte cu sutele de mii de oameni; nu o făcuse pe parcursul zilei de 22 decembrie, când Ceauşescu se afla încă la putere şi cu atât mai puţin o putea face acum, când sentimentul victoriei le dădea românilor şi mai mult curaj. La ora 13.30, Nicolae Ceauşescu abandonase deja puterea şi nu mai îndeplinea funcţia de comandant suprem al armatei, nici pe cea de secretar general al P.C.R. şi nici de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Lovitura de Stat înseamnă înlăturarea conducătorului de la putere, dar la acea oră România nu mai avea un conducător. În consecinţă, generalul Stănculescu nu a avut împotriva cui să dea lovitura de Stat, întrucât o asemenea acţiune - dacă ar fi fost în intenţia lui – rămăsese fără obiect. La 13.30, cel numit verbal de Ceauşescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, a dat un ordin către armată, care se înscria în logica situaţiei concrete."[16] La rândul său, ex-generalul Victor Stănculescu a declarat următoarele: „M-am aflat între două plutoane de execuţie: cel al lui Ceauşescu şi cel al revoluţionarilor!”. Stănculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care încercau să preia puterea.

Văzând că soţii Ceauşescu nu pot părăsi clădirea nici prin piaţă, cu TAB-ul, nici prin tunelurile subterane (care erau nefuncţionale), generalul Marin Neagoe, comandantul Diviziei a V-a Securităţii (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru evacuarea Ceauşeştilor. Generalul Stănculescu a vorbit cu generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei, care a trimis două elicoptere, însă numai unul a reuşit să aterizeze pe terasa-acoperiş a clădirii CC. Pe lîngă soţii Ceuşescu şi paza lor de corp, urcă în elicopterul pilotat de Vasile Maluţan doi demnitari comunişti: Emil Bobu şi Manea Mănescu.

Ceauşescu a vrut să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secrete din ţară (probabil la buncărul din zona Piteşti, apostrofat mai târziu ca „punct atomic” într-un comunicat al televiziunii libere), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul forţelor aeriene, care după scurt timp a dispus închiderea spaţiul aerian al României. Spaţiul aerian al ţării a fost închis iniţial din cauza, că pe ecranele radar au început să apare zeci, sute, apoi mii de ţinte aeriene care păreau să vină din direcţia ţărilor vecine. Aceste ţinte s-au dovedit a fi false; făceau parte dintr-un război electronic.

In jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluţionari. La 12:51 Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluţionari, se adresează telespectatorilor, anunţând fuga dictatorului, şi formând cu degetele litera V (semnul victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!
Ultimele momente ale vechiului regim şi instalarea celui nou

După fuga lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descătuşate invadează Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate sunt portretele dictatorului şi lucrările acestuia şi ale soţiei lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă şi dispreţ.

La puţin timp după aceea, în jurul orei 12:50, Televiziunea Română îşi reia emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând exaltaţi fuga dictatorului.

Haosul din Bucureşti cuprinde întreaga ţară. La vestea fugii cuplului dictatorial în majoritatea localităţilor din România au avut loc manifestaţii spontane de protest faţă de regimul ceauşist şi de solidarizare cu revoluţia. La unele manifestaţii de acest fel populaţia a atacat sedii de partid şi de stat, şi posturi de miliţie. Câţiva lucrători de miliţie au fost linşaţi
În cursul după-amiezii se conturează trei centre de putere:
la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, şi personajul ce mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu,
la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluţionarii pătrunşi, şi pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeţ, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulţime: „Fără comunism!”), şi
în Ministerul Apărării, unde se afla gen. Victor Stănculescu).

În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu, şi în jurul orei 23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca noul organ al puterii.
Opinia publică internaţională, conducătorii statelor au început să trimită mesaje de sprijin al revoluţiei române. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (preşedintele George H. W. Bush), URSS (preşedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, şi Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluţiei şi viitor preşedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franţa (preşedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) şi RSS Moldovenească.
Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantităţi de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ş.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini şi uneori chiar ediţii întregi revoluţiei române şi conducătorilor acesteia.
Contraatacul forţelor loiale vechiului regim

Procesul de preluare a puterii de către noua structură politică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eşalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat.

Odată cu lăsarea serii, obiective importante atât în Bucureşti (după ora 18:30[18]) cât şi în provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuţi. Ei primesc eticheta de terorişti, şi populaţia şi armata sunt chemate să apere cuceririle fragede ale revoluţiei. Unele dintre atacurile armate sunt doar simulate cu nişte aparate care emit numai efecte de sunet şi lumină. De la Televiziune sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care creează o situaţie confuză şi o stare de psihoză generală. Se vor înregistra numeroşi morţi şi răniţi, pagube materiale.

Au avut loc lupte înverşunate care au continuat şi în următoarele 3 zile. Noua conducere, Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio a făcut apel la populaţie să iasă din nou pe străzi şi să apere cuceririle revoluţionare. Forţele loiale fostului regim (asimilate „teroriştilor”) au deschis focul asupra mulţimii şi au atacat puncte vitale ale vieţii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum şi Casa Scânteii şi oficiile poştale din cartierul Drumul Taberei; Piaţa Palatului; Universitatea şi Piaţa Universităţii (una dintre principalele intersecţii ale oraşului); aeroporturile Otopeni şi Băneasa; spitale şi Ministerul Apărării.

Unii foşti angajaţi ai forţelor de represiune au intrat în acţiune, cu scopul de a crea panică şi teroare. Câteva cuiburi teroriste sunt distruse de însăşi fostele unităţi ale Securităţii, de exemplu USLA, care a acţionat de partea revoluţionarilor în zona Drumul Taberei, Ministerului Apărării şi clădirii Marelui Stat Major. Se înregistrează şi incidente regretabile caracterizate de literatura militară ca „friendly fire” (foc executat asupra forţelor proprii). Astfel, la Aeroportul Internaţional Otopeni sunt trimise nişte întăriri, dar apărătorii cred că sunt atacanţi, şi deschid focul asupra lor, omorând în jur de 50 de militari.

La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri şi câteva unităţi paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii.

S-au distribuit arme la mulţi civili, care acţionau în colaborare cu unităţile armatei. Ofiţerii Departamentului Securităţii Statului şi alte cadre ale Securităţii sosite pentru a-şi „demonstra loialitatea faţă de cauza revoluţiei” erau cel puţin la nivel declarativ, în subordinea celor de la armată, iar coordonarea acţiunilor de luptă a avut mult de suferit.[19]

Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldaţi, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzleţe ori se presupunea că se executau trageri cu muniţie de război a avut drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti şi mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mişcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau mişcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniţie de război argumentându-se că „teroriştii roiesc” şi atacă de peste tot, informaţii susţinute şi difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane.[20]

În noaptea de 22 pe 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de şenilele unui tanc în Piaţa Palatului, la Bucureşt

Articol apărut în ziarul Expres: „Suprapuse Direcţiei a V-a şi USLA comandourile USLA erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiţi în diferite posturi. Erau studenţi străini, doctoranzi şi băştinaşi devotaţi trup şi suflet dictatorului. Foarte mulţi erau arabi şi cunoşteau cu precizie cotloanele Bucureştiului, Braşovului şi ale altor oraşe din România. Pentru antrenament aveau la dispoziţie cîteva centre de instruire subterane: unul era în zona Braşovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat–din întîmplare cîţiva revoluţionari în timpul evenimentelor din decembrie.
Declaraţia lui Savin Chiriţescu: „Vreau să arăt că subsemnatul şi mai mulţi colegi din aceeaşi unitate de tancuri [UM 01060 Bucureşti-Pantelimon] am capturat terorişti arabi (dintre care unul ne-a spus că este din Beirut) înarmaţi, pe care i-am predat la Marele Stat Major. Unul era student, am găsit asupra lui un pistol mitralieră de calibrul 5.62 seria UF 060866, cu cadenţă de ambreiaj, lung de vreo 40 cm, portabil pe sub haine: arma părea făcută dintr-un plastic foarte dur, cu excepţia ţevii şi a mecanismului de dare a focului.”[24]

La 24 decembrie, Bucureştiul era un oraş în război. Tancuri, TAB-uri şi camioane continuau să patruleze prin oraş şi înconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersecţiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de armă automată au continuat în Piaţa Universităţii şi în zonele învecinate, în Gara de Nord (principala staţie CFR din oraş) şi în Piaţa Palatului.
Victime

Pe durata revoluţiei, potrivit datelor oficiale, numărul decedaţilor şi mutilaţilor prin împuşcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al al victimelor înregistrate după această dată. Conform evidenţelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), instituţie aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760. Au fost înregistraţi nu mai puţin de 748 de copii, urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989.
Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare,în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedaţi şi 545 de răniţi, iar de la Direcţia Securităţii Statului au murit în urma incidentelor din revoluţie 65 de angajaţi şi au fost declaraţi 73 de răniţi.
Instituţiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre cadrele împuşcate sau rănite. După data de 22 decembrie au fost reţinuţi, peste 1000 de civili şi circa 1500 de militari, miliţieni sau securişti motivându-se că aceştia ar fi desfăşurat acţiuni împotriva revoluţiei. Numai de la Direcţia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului, care avea ca principale misiuni paza şi apărarea conducerii superioare de partid şi de stat, dar şi a unor obiective considerate de importanţă naţională, au fost reţinute ca suspecte 341 de cadre. Toţi reţinuţii suspectaţi de terorism au fost eliberaţi fără a li se aduce nicio acuzaţie.
Pentru muşamalizarea unor fapte, sau pur şi simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împuşcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar şi răniţii şi reţinuţii au preferat, din diverse motive, să nu facă declaraţii. S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluţiei că numărul morţilor şi răniţilor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanţi şi forţe de ordine). Cele mai multe victime au fost înregistrate la Bucureşti.[27]

Statisticile victimelor revoluţiei din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătăţii:

În total: 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau 126 morţi şi 1107 răniţi.

La Timişoara:
în perioada 16 – 21 decembrie 73 morţi şi 296 răniţi
după 22 decembrie 20 morţi şi 77 răniţi

La Bucureşti:
până în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
după în 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi

La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.

La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.

La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.

La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.

Cercetarea crimelor comise în timpul revoluţiei

Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de faţă de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluţiei din 1989.
„Conflictele interetnice din martie 1990 de la Târgu Mureş vor abate un timp atenţia opiniei publice de la problemele revoluţiei. Este de remarcat că mulţi dintre politicienii care s-au afirmat în urma acestui conflict, prin eforturile lor de apărare a patriei în faţa primejdiei ungureşti, s-au arătat ulterior şi susţinători ai amnistierii vinovaţilor din decembrie 1989.”
Dosarele care au fost întocmite, câteodată într-un mod sumar, fără respectarea tuturor formalităţilor, nu au fost prelucrate în mod corespunzător şi la termenele legale. Procurorul militar general-maior Dan Voinea - adjunctul în 2008 al şefului Parchetelor Militare, care s-a ocupat cel mai mult cu cazul Revoluţia din 1989 şi mineriadele de mai târziu - a criticat tergiversarea rezolvării acestor cazuri, dar a fost criticat el însuşi de Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, care a cerut destituirea lui din funcţie.
Persoane identificate de anchetatori ca acţionând împotriva populaţiei au fost angajaţi ai fostelor forţe de represiune din Miliţie, Armată, Securitate, gărzi patriotice şi uneori informatori, aproape în exclusivitate cetăţeni români.
Mai târziu - în cadrul a ceea ce a fost numit de cercetătorul american Richard Andrew Hall, ca „revizionism securist” - favorizaţi ai fostului regim au încercat să răspândească diferite teorii conspiraţioniste. De exemplu, fostul gardian al lui Ceauşescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, îi acuză pe generalii care erau implicaţi în lovitura de stat condusă de generalul Victor Stănculescu, că ei încercau să creeze scenarii fictive cu terorişti, cu scopul de a induce teama şi de a aduce armata de partea conspiratorilor.
În schimb, persoanele care au comis atacuri împotriva sediilor miliţiilor din câteva judeţe, în special în judeţele Harghita şi Covasna locuite în majoritate de secui, au fost arestate şi judecate, iar miliţienii linşaţi - care erau cadre urâte de populaţie din cauza contribuţiei lor la represiunea comunistă - au fost avansaţi în grad post-mortem, li s-a acordat titlu de revoluţionar, iar familiilor lor au fost plătite despăgubiri financiare.
Anchetarea celor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist, şi au ucis revoluţionari, a fost şi ea tergiversată. In majoritatea cazurilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ori inculpaţii au fost achitaţi, ori au primit amnistie, sau au fost graţiaţi de preşedintele României. Mulţi ofiţeri şi alţi demnitari de partid care în decembrie 1989 au contribuit la înăbuşirea în sânge a revoltelor populare au fost cooptaţi în noile structuri ale puterii de stat, sau şi-au făcut carieră în lumea afacerilor.
România după 1989

Fost membru al conducerii Partidului Comunist şi aliat al lui Ceauşescu, înainte de a cădea în dizgraţiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca preşedinte al Frontului Salvării Naţionale. Frontul Salvării Naţionale, format în principal din membri ai eşalonului secund al Partidul Comunist, şi-a exercitat imediat controlul asupra instituţiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea şi radioul naţionale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenţilor politici, în special partidele democratice tradiţionale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat). În 1990, Ion Iliescu a reuşit să devină primul preşedinte ales democratic al României de după al doilea război mondial.
În perioada 17-19 martie 1990 au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureş între populaţia de etnie română şi cea maghiară. Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu. Majoritatea foştilor angajaţi ai Securităţii au fost preluaţi de acest serviciu.
Revoluţia i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Iniţial, o mare parte din această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naţionale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberată în timpul mineriadei din iunie 1990 când minerii şi poliţia au răspuns la apelurile lui Iliescu, invadând Bucureştiul şi brutalizând studenţii şi intelectualii care protestau împotriva deturnării revoluţiei române de către foşti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvării Naţionale.
Ion Iliescu a rămas o figură centrală a politicii româneşti, fiind reales pentru al treilea mandat de preşedinte în 2000, după ce în perioada 1996-2000 preşedinte al României a fost Emil Constantinescu. Supravieţuirea politică a fostului om de încredere al lui Ceauşescu a demonstrat ambiguitatea revoluţiei române, cea mai violentă din anul 1989, dar şi o revoluţie care, potrivit unora, nu a produs destulă schimbare. Adrian Năstase a fost învins de Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2004. În 2005, a fost inaugurat Monumentul Renaşterii Naţionale, care comemorează victimele Revoluţiei. Din martie 2004 România este membră a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii Europene.
Institutul Revoluţiei

Din 2004 s-a înfiinţat Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, organism al statului român care are menirea să studieze istoria revoluţiei. Conform unei declaraţii a lui Lorin Fortuna, membru în conducerea acestui institut, „discuţiile despre faptul că a fost revoluţie sau lovitură de stat pot avea şi o conotaţie juridică (...) În decembrie 1989 a fost o revoluţie, aşa este prevăzut şi în Constituţie, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă.”
Asociaţii şi iniţiative legate de Revoluţie
Asociaţia 21 Decembrie 1989, cu cronologia cercetărilor penale în dosarele revoluţiei
Asociaţia Memorialul revoluţiei 16-22 decembrie 1989, Timişoara. A fost înfiinţată în 26 aprilie 1990, cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor.
Asociaţia 17 Decembrie din Timişoara
Asociaţia Răniţii revoluţiei din 22 decembrie 1989, Sibiu. 
Portalul Revoluţiei (website), lansat la 27 august 2005 de „Consiliul Municipal Provizoriu de Reprezentare Cetăţenească Braşov”
Campania „Eroii nu mor!”
Portalul Revoluţie
Comitetul de Reprezentare a Victimelor Comunismului 
Numele Revoluţiei