Localitate in judetul Cluj, unde a inceput rascoala taranilor din Transilvania (1437-1438).Pe dealul Bobalna, rasculatii au organizat o tabara dupa modelul husit si au infrant (iunie 1437) armata nobilor, care sunt nevoiti sa satisfaca unele cerinte ale taranilor.Cele trei categorii privilegiate ale nobilimii au incheiat in septembrie 1437 o intelegere (Unio Trium Nationum") impotriva taranimii rasculate ajunge la o nou intelegere (octombrie 1437), care reflecta rezultatul luptelor nedecise, in sensul ca anula o parte din drepturile obtinute anterior de tarani.In ianuarie 1438, Clujul, centrul de rezistenta al taranimii rasculate, este ocupat de nobilii si rascoala este infranta.
Balgrad (bal-grad, "cetatea alba"), resedinta voievodului formatiunii politice prestatale din sec. IX-X, pe locul vechiului oras roman Apullum, actuala Alba-Iulia.
Domn al Moldovei (1626-1629, 1633),autor al unor reforme ("asezaminte") sociale, fiscale si administrative.A ctitorit manastiri (Barnova, hangu) si biserici (Barnovschi si sf. Ioan din iasi); a terminat manastirea Dragomirna.Ucis de turci la Constantinopol.
Banatul Severinului (Banatul Severinului), unitate militar-administrativa, constituita in 1230, care cuprindea sudul Banatului, zona Severinului si o parte din vestul Olteniei, cu centrul in cetatea Severinului; conducatorul purta titlul de ban.Feuda a domnilor Tarii Romanesti din timpul lui Basarab I; o mare parte din Banatul Severinului a cazut in secolul XVI sub dominatia turceasca.
Astra (Asociatia Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura poporului roman), organizatie culturala a romanilor din Transilvania infiintata la Sibiu in 1861.Printre conducatori erau A.Saguna, T.Cipariu, G.Baritiu.Obiectivele societatii erau:propagarea cunostintelor stiintifice, incurajarea literaturii si artelor, culegerea folclorului, elaborarea unei istorii a Transilvaniei.A devenit centrul vietii culturale din Transilvania, o "veritabila scoala nationala", unul din factorii esentiali ai pregatirii morale a poporului roman pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Doi frati romani din sudul Dunarii care s-au aflat in fruntea rascoalei vlahilor si bulgarilor in 1185.Cu sprijinul romanilor nord-dunareni si al cumanilor, cei doi infrang armatele bizantine si constituie un stat independent, care se intindea de la Dunare pana in Muntii Balcani, ce va fi condus de dinastia Asanestilor.Noul stat a fost recunoscut de de puterea de la Constantinopol.A urmat la conducere Ionita Caloian si apoi Ioan Asan al II-lea (1218-1241)in timpul caruia statul atinge maxima dezvoltare.
Asezare dacica,apoi municipiu si colonie romana.Important centru administrativ, politic si militar al Daciei romane.Este resedinta legatului Daciei si sediul legiunii XIII Gemina.Numele orasului trebuie pus in legatura cu tribul dacic al apulilor si cu numele unei asezari mai vechi dacice-Apoulon, amintita de ptolemeu.
Colectie de legi intocmita in 1656 cuprizand legiuirile Dietei Transilvaniei dintre 1540-1653.Impreuna cu "Compilatele" si cu "Tripartitul lui Werboczi" formau codicele de legi ale Transilvaniei pana la ocuparea habsburgica.
Mihai Antonescu (1904-1946), om politic roman, nascut la 18 noiembrie 1904, in comuna Nucet, judetul Dambovita.A fost ministru al justitiei (9 septembrie 1940-ianuarie 1941); a indeplinit concomitent, incepand din iunie 1941 si pana la 23 august 1944, functiile:ministru al Afacerilor Straine, al Propagandei Nationale, vicepresedinte al consilului de ministri si, in absenta maresalului, presedinte al Consilului de Ministri.Activitatea sa si preocuparile in vederea iesirii REomaniei sin alianta cu Germania au fost curmate prin arestarea de la 23 august 1944.Dupa detentia in U.R.S.S. in perioada septembrie 1944-aprilie 1946, a fost readus in tara,judecat, condamnat la moarte si executat la 1 iunie. 1946, la inchisoarea Jilava impreuna cu Ion Antonescu, Constantin Z. Vasiliu si gheorghe Alexianu.
Ion Antonescu (1882-1946), nascut la 2/14 iunie 1882, la Pitesti, dintr-o familie de militari.Din 1902, cand a intrat in scoala de cavalerie, si pana in 1941, a parcurs intrecaga ierarhie militara.A absolvit, in 1913, Scoala Superioara de Razboi, cu gradul de capitan.Ajunge in 1940 general de corp de armata, iar in 1941 maresal.La 12 iulie 1940 demisioneaza din armata, iar la 5 septembrie 1940 este investit sa formeze guvernul Romaniei si depune juramant de credinta in fata regelui Carol al II-lea.In 5 septembrie, intre orele 21.20-23.00, Ion Antonescu este primit in audienta de rege, caruia ii cere sa abdice in favoarea fiului sau, Mihai.Regele abdica a doua zi.Ion Antonescu, in calitate de conducator al statului roman, da Proclamatia catre tara, care sublinia ca"trebuie sa salvam statul si natiunea" .Intre11-12 iunie 1941 are loc vizita lui Ion Antonescu la Munchen(a treia intalnire cu Hitler), unde conducatorul statului roman acepta solicitare de a angaja armata romana in campania din rasarit, in scopul eliberarii Basarabiei si Bucovinei de Nord;la 21 iunie 1941 pleaca pe frontul din Moldova in calitate de comandant al armatei romane.Aici da Proclamatia catre armata:"Ostasi,va ordon:treceti Prutul.Zdrobiti vrajmasul sin rasarit si miazanoapte.Derobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii vostri cotropiti.Reimliniti in trupul tariiglia strabuna a Basarabiei si codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile vcoastre...".La 30 iulie 1941, Ion Antonescu aproba, la solicitarea lui Hitler, ca trupele romane sa depaseasca Nistrul.In intrevederea lui Mihai Antonescu (9 august 1941) cu Manfred von Killinger,ministru de externe roman a declarat imputernicitului german la Bucuresti ca "Romania nu renunta la drepturile sale asupra Transilvaniei".In vara anului 1943, Ion Antonescu incearca sa negocieze cu Natiunile Unite (la Ankara, Istanbul, Stockolm, Madrid etc) iesirea Romaniei din Razboi (tentativa dureaza pana la 23 august 1944).In noaptea de 22-23 august 1944, Ion Antonescu hotaraste sa continuie lupta alaturi de Germania pana cel tarziu la 26 august 1944;la 23 august 1944, intre orele 16.10-16.58, are loc ultima intrevedere intre rege, Ion si Mihai Antonescu, la incheierea careia cei doi au fost arestati.La 17 mai 1946, "Tribunalul poporului" la condamnat la moarte;nu a uzat de dreptul la recurs.O cerere de comutare a pedepsei adresata lui Mihai I de mama lui Antonescu a fost respinsa de rege, la sfatul guvernului.La 1 iunie 1946, este executat prin inpuscare in fortul din penitenciarul Jilava.Ultimele sale cuvinte au fost "Traiasca Romania.Foc!".
Domn al Moldovei (1552-1561, 1564-1568).A sprijinit comertul si a luptat impotriva anarhiei marii boierimi.In politica externa a incercat, la inceput, sa se ridice impotriva turcilor, dar, neprimind nici u8n ajutor din afara, a fost nevoit sa domneasca platind tribut turcilor.Din ordinul turcilor a distrus unele cetati ale tarii. A fost renumit, întrucât a devenit mai cunoscut datorită lui Costache Negruzzi cu nuvela sa “Alexandru Lăpuşneanu”.
Interesant, şi cred că puţini ştiu acest lucru, e faptul că domnul şi-a schimbat numele din Petre (se ştie că era cunoscut în Polonia sub numele de Stolnicul Petre) în cel de Alexandru. Dar schimbarea nu a fost bruscă, căci la începutul domniei sale s-a numit Petre-Alexandru, apoi Alexandru-Petre, pentru ca mai târziu să rămână numai cu numele de Alexandru. Asta nu e nimic….Şi asta pentru că, el a s-a călugărit, şi şi-a schimbat iarăşi numele în Pahomie, pe piatra sa de mormânt din mănăstirea Slatina (jud. Suceava) -ctitoria sa – stând scris: “„…Pahomie, care s’a strămutat din viaţa de aici la veşnicele lăcaşuri, şi a fost îngropat aici în ctitoria lui cea nouă, în anul 7076 (1568) luna Maiu 5.”
Domn al Tarii Romanesti (1616-1618, 1627-1629) si domn al Moldovei (1620-1621, 1631-1633).Sa inconjurat de dregatori greci, ceea ce a starnit impotriva boierimii autohtone, care l-a izgonit din domnie.
Domn al Tarii Romanesti (1568-1574, 1574-1577).Incercand sa cucereasca Moldova pentru fratele sau Petru Schiopul, a fost infrant in aprilie 1574 de Ion Voda cel Viteaz.
La mai puţin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă România (în 1947), regele Mihai I este forţat să abdice şi e proclamată Republica Populară Română, stat comunist. La începutul anilor 1960, guvernul comunist român a început să-şi afirme o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică. Ceauşescu a devenit preşedintele Partidului Comunist Român în 1965 şi şef al Statului în 1967.
Denunţarea ceauşistă a invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 şi o relaxare scurtă în represiunea internă a ajutat la crearea unei imagini pozitive a dictatorului, atât în vest, cât şi acasă. Seduşi de politica străină "independentă" a lui Ceauşescu, liderii vestici au fost pe punctul de a se revolta contra unui regim care a devenit la sfârşitul anilor 1970 foarte aspru, despotic şi capricios. Creşterea economică rapidă antrenată de creditele externe a lăsat loc încet-încet unei austerităţi răstălmăcite şi represiunii politice severe. Conducerea lungă de câteva decade a Preşedintelui Nicolae Ceauşescu a devenit din ce în ce mai cruntă în anii 1980. După prăbuşirea comunismului în restul Europei de Est, spre sfârşitul verii lui 1989, un protest de la mijlocul lui decembrie din Timişoara a crescut într-o revoltă populară răspândită pe întreg teritoriul ţării contra regimului ceauşist. Ion Iliescu a devenit preşedinte pe 22 decembrie.
Ceauşescu a fost arestat imediat, şi, după un proces înscenat, a fost executat împreună cu soţia sa pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun. Peste 1.500 de pesoane au fost ucise în luptele de stradă dintre armată şi populaţie. O coaliţie de guvernare improvizată, Frontul Salvării Naţionale (FSN), s-a instalat la putere şi a proclamat restaurarea democraţiei şi a libertăţii. Partidul Comunist a fost interzis prin lege, iar cele mai importante măsuri nepopulare ale lui Ceauşescu, precum interzicerea avortului şi a contracepţiei, au fost abrogate.
Alegerile parlamentare şi prezidenţiale au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu Partidele Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal, Ion Iliescu, un fost activist comunist, a câştigat 85% din voturi. FSN a primit două treimi din scaunele Parlamentului, a numit un profesor universitar, Petre Roman, ca prim-minstru şi a început reformele pentru o piaţă liberă.
De vreme ce noul guvern era încă format în mare parte din foşti comunişti, anti-comuniştii au protestat în Piaţa Universităţii, Bucureşti în aprilie 1990. Două luni mai târziu, "huliganii" au fost împrăştiaţi brutal de către minerii din Valea Jiului, chemaţi de Preşedintele Iliescu. Minerii au atacat Universitatea, Institutul de Arhitectură "Ion Mincu", precum şi sediile şi casele liderilor opoziţiei. Este clar ca actiunea minerilor a fost orchestrata din umbră de Ion Iliescu si aparatul său represiv. Guvernul lui Petre Roman a căzut la sfârşitul lui septembrie 1991, când minerii s-au întors la Bucureşti pentru a cere salarii mai mari. Un tehnocrat, Teodor Stolojan s-a oferit să conducă un guvern interimar, până la venirea alegerilor.
O nouă Constituţie democratică a fost proiectată de Parlament şi adoptată după un referendum popular. În alegerile naţionale din 1992, Ion Iliescu şi-a câştigat dreptul la un nou mandat, al doilea. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naţionaliste PUNR şi PRM şi fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern tehnocrat în noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu, un economist. Guvernarea 1992-1996 a fost marcată de scandaloase privatizări şi fraude din partea puterii politice de la acea vreme, care au dus practic la înnapoierea economica şi stoparea progresului şi a reformelor necesare la acel moment.
Emil Constantinescu din coaliţia electorală Convenţia Democrată Română (CDR) l-a învins in 1996 pe preşedintele Iliescu, după un al doilea scrutin şi l-a înlocuit la şefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcţie până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile (PNŢCD) şi mai târziu de Mugur Isărescu, dar în alegerile din 2000 Partidul Social Democrat (PSD) şi Iliescu au câştigat din nou, al treilea mandat de presedinte - fortand constitutia, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.
În 2002, România a fost invitată să adere la OTAN. În acelaşi an, Uniunea Europeană a confirmat sprijinul puternic faţă de scopul ţării de a adera în 2007. Totuşi, mai rămân de efectuat multe reforme de restructurare a economiei, înainte ca România să-şi poată atinge scopul. În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al ţării, în fruntea unei coaliţii formate din PNL şi PD, alături de UDMR şi PUR (ulterior Partidul Conservator), iar cu funcţia de Prim-ministru al Guvernului României, a fost desemnat Călin Popescu Tăriceanu. Partidul Conservator s-a retras ulterior de la guvernare. În aprilie 2007, Partidul Democrat a fost scos de la guvernare, noul guvern Tăriceanu, din care fac parte doar miniştri din partea PNL şi UDMR, a depus jurământul la 5 aprilie 2007, fiind sprijinit în Parlament de Partidul Naţional Liberal, de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, precum şi de Partidul Social Democrat.
Din 1859 până în 1877, România a evoluat de la o "uniune personală" a două principate (Moldova şi Ţara Românească) la un regat condus de un singur prinţ, Carol I de Hohenzollern, care este ales domn al României. În 1877/1878, România îşi obţine independenţa. Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano şi Berlin, România obţine a patra sa provincie (Dobrogea de Nord cu judeţele Tulcea şi Constanţa. Carol I este încoronat mai apoi ca Rege al României în 1881. În 1913, Corol I împinge România în al II-lea război balcanic care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la Bucureşti din 1913, consfiinţeşte statutul regatului României ca putere regional-balcanică şi totodată aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu judeţele Durostor şi Caliacra. În 1914, regele Carol I moare, rege al României devine Ferdinand I (1914-1927).
După dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală şi de Est, la sfârşitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor, după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599 - 1601, România Mare. După o perioadă de prosperitate şi progres, nemaiîntâlnită până atunci pe teritoriile româneşti, Al Doilea Război Mondial va duce însă la ocuparea Moldovei de peste Prut (Basarabia şi Nordul Bucovinei) de către URSS.
Războiul de Independenţă al României dintre anii 1877-1878 a fost un pas important al României spre unificarea deplină. România s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Rus pentru a-şi declara independenţa faţă de cele două mari puteri (puterea suzerană era Imperiul Otoman iar puterea protectoare era Imperiul Ţarist) şi a deveni un actor important în Balcani.
Pe 6-7 august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae către Principele Carol I în care solicita ajutorul românesc, are loc intrarea efectivă în luptă a armatei române. Trei divizii româneşti au participat la a treia bătălie a Plevnei, până la capitularea ei, ceea ce a însemnat o importantă jertfă pentru ţara noastră. În octombrie trupele române au luat parte la luptele de la Teliş-Gorni-Dubnik şi Semeraţ-Trestenik; cucerirea Rahovei a reprezentat un succes nemijlocit românesc în noiembrie 1877. La 28 noiembrie armata română cucerea fortificaţiile de la Opanez pentru ca în prima parte a lunii ianuarie, divizia română a II-a infanterie să elibereze vatra românească a Vidinului (A.M.A.E f. 130-335).
Aceasta, împreună cu întreaga Vale a Timocului era strâns legată de România, prin numeroasa sa populaţie românească (vlahă) aflată în contact neîntrerupt de-a lungul timpului şi în pofida tuturor vicisitudinilor istorice cu malul stâng al Dunării, cu patria-mamă. O demonstrează şi primirea pe care Primarul Vidinului şi locuitorii săi au făcut-o armatei române şi principelui Carol, care a fost una extrem de entuziastă. La 23 ianuarie 1878 Imperiul Otoman a cerut armistiţiul care s-a încheiat la Kazanlîc.
Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova si Muntenia (sau Tarii Rumânesti), în anul 1859, odata cu alegerea concomitenta ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat sa abdice în anul 1866 de catre o larga coalitie a partidelor vremii, denumita si Monstruoasa Coalitie, din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului.
Unirea nu fusese garantata decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depasit de introducerea unei case domnitoare straine, de Hohenzollern din ramura catolica.
În secolul al XIII-lea au fost create câteva mici formaţiuni prestatale româneşti, urmând ca abia în secolul XIV să se formeze principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, ce aveau să lupte contra Imperiului Otoman, care a cucerit Constantinopolul în 1453. Până în 1541, întreaga Peninsulă Balcanică şi mare parte din Ungaria au devenit provincii turceşti. Moldova, Ţara Românească şi Transilvania au rămas autonome, dar sub suzeranitate otomană.
În anul 1600, cele trei principate române au fost unite cu succes de voievodul Mihai Viteazul, dar uniunea a fost dizolvată după asasinarea lui Mihai, un an mai târziu, la ordinul generalului Basta. La sfârşitul secolului XVII, Ungaria şi Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), după înfângerea turcilor. Austriecii, la rândul lor, şi-au extins rapid imperiul: in 1718 o importantă parte a Ţării Româneşti, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Austriac, fiind înapoiată în 1739. În 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai târziu Bucovina, în timp ce jumătatea de est a principatului (numită Basarabia) a fost ocupată în 1812 de Rusia.
