În secolul al XVI-lea, principala limbă literară folosită de români a fost slavonă. În slavonă era liturghia bisericii ortodoxe, şi tot în slavonă actele emise de cancelariile domneşti ale principatelor române - practic slavona avea rol de limbă oficială. Totuşi, în acest veac are loc începutul scrierii în limba română.

Primul document în limba română cu datare certă este scrisoarea lui Neacşu din Dlăgopole (azi Câmpulung), scrisă în 1521.

Poate chiar înainte de 1521 s-a folosit limba română în scris în mânăstirea Peri din Maramureş (azi în regiunea subcarpatică a Ucrainei), de unde s-au păstrat manuscrise în grai maramureşean rotacizat, dar datarea acestora nu este sigură.

În 1544 este tipărit la Sibiu „Catehismul Luteran”, fiind prima carte tipărită în limba română. Tipăritura nu s-a mai păstrat până azi, fiind distrusă într-un incediu. Totuşi, se cunoaşte existenţa ei, datorită unor chitanţe în care se menţionează plata sumelor aferente către tipografii pentru această carte. Începând cu 1560, diaconul Coresi editează la Braşov primele cărţi tipărite în limba română.