PERSONALITATI AI TRANSILVANIEI  

Posted by dantntfcs in ,

Voievozi ai Transilvaniei

 

• Mercurius, principe al Transilvaniei 1111 
• Leustachius, voievod al Transilvaniei ºi comite de Dãbâca - cca 1164 
• Szegfor - 1199 - 1200 
• Gyula din neamul Kán - 1201 - 1202 
• Nicolae - 1201 - 1202 
• Benedict - 1202 - 1206 ºi 1208 - 1209 
• Mihai - 1209 - 1212 
• Bertold de Andechs-Merania - 1212 - 1213 
• Nicolae - 1213 
• Gyula din neamul Kán - 1213 - 1214 
• Simon - 1215 
• Hippolit/Ipóth - 1216 - 1217 
• Rafael - 1217 - 1218 
• Neuka - 1219 - 1221 
• Paul - 1221 - 1222 
• Mihai - 1222 
• Pózsa - 1227 
• Gyula din neamul Ratold - 1230 - 1233 
• Dionys din neamul Türje - 1233 - 1234 
• Serafin - 1235 
• Pózsa - 1235 - 1241 
• Lorenþ - 1242 - 1252 
• Ernest din neamul Akos - 1252 - 1260 
• Ladislau din neamul Borsa - 1263 - 1264 
• Nicolae fiul lui Paul - 1264 - 1270 
• Matei din neamul Csák - 1270 - 1272 
• Nicolae fiul lui Paul - 1272 - 1273 
• Ioan - 1273 
• Nicolae fiul lui Paul - 1273 - 1274 
• Matei din neamul Csák - 1274 - 1275 
• Ladislau din neamul Borsa - 1275 
• Ugrinus din neamul Csák - 1275 - 1276 
• Matei din neamul Csák - 1276 
• Nicolae din neamul Pok - 1277 
• Finta din neamul Aba - 1278 - 1279 
• ªtefan - 1280 
• Roland din neamul Borsa - 1282 
• Apor din neamul Pécz - 1283 - 1284 
• Roland din neamul Borsa - 1284 - 1285 
• Moise/Moius - 1289 


 


Principi ai Transilvaniei


• Ioan I Zápolya - 1526-1540 
• Ioan al II-lea Sigismund Zápolya - 1540-1571 
• ªtefan Báthory - 1571-1575 
• Cristof Báthory - 1575-1581 
• Sigismund Báthory - 1581-1597, 1599-1602 
• Andrei Báthory - 1599 
• Mihai Viteazul - 1599-1601 

• ªtefan Bocskay - 1604-1606 
• Sigismund Rákóczi - 1607-1608 
• Gabriel Báthory - 1608-1613 
• Gabriel Bethlen - 1613-1629 
• Ecaterina de Brandenburg - 16 noiembrie 1629-28 septembrie 1630 
• ªtefan Bethlen - 1630 
• Gheorghe Rákóczi I - 1630- 11 octombrie 1648 
• Gheorghe Rákóczi al II-lea - 1648-1657 
• Francisc Rhédei - 1657 - 1658 
• Acaþiu Barcsai - 23 august 1658-31 decembrie 1660 
• Ioan Kemény - 1 ianuarie 1661-22 ianuarie 1662 
• Mihai Apafi I - 1662-15 aprilie 1690 
• Emeric Thököly - 1690-1691 
• Leopold I - 4 decembrie 1691-5 mai 1705 
• (pe 7 iulie 1704 Dieta Transilvaniei întrunitã la Alba Iulia l-a proclamat pe Francisc Rákóczi al II-lea ca principe al Transilvaniei. Revolta antihabsburgicã condusã de Francisc Rákoczi al II-lea a eºuat, autoritatea Casei de Habsburg în Transilvania ºi Ungaria fiind restabilitã efectiv în anul 1711 prin Pacea de la Satu Mare) 
• Carol al VI-lea - 1711 - 1740 
• Maria Terezia - 1740 - 1765 

 

 


Mari Principi ai Transilvaniei  


• Maria Terezia - 1765-1780 
• Iosif al II-lea - 1780-1790 
• Leopold al II-lea - 1790-1792 
• Francisc al II-lea - 1792-1835 
• Ferdinand I - 1835-1848 
• Franz Joseph - 1848-1867 

 

 

În 1867 Marele Principat al Transilvaniei a fost desfiinþat, iar teritoriul sãu a fost încorporat Ungariei.

 

 


Guvernatorii Transilvaniei


• Gheorghe Bánffy (1691-1708) 
• ªtefan Haller (1709-1710) 
• ªtefan Wesselényi (1710-1713) 
• Sigismund Kornis (1713-1731) 
• ªtefan Wesselény (1731-1732) 
• Francisc Anton Wallis (1732-1734) 
• Ion Haller (1734-1755) 
• Francisc Venceslav Wallis (1755-1758) 
• Ladislau Kemény (1758-1762) 
• Adolf Buccow (1762-1764) 
• Andrei Hadik (1764-1767) 
• Carol O'Donell (1767-1770) 
• Maria - Iosif Auersperg (1771-1774) 
• Samuel Brukenthal (1774-1775, 1776-1787) 
• Gheorghe Bánffy al II-lea (1787-1822) 
• Ioan Jósika (1822-1834) 
• Ferdinand d'Este (1835-1837) 
• Ioan Kornis (1838-1840) 
• Iosif Teleki (1842-1848) 
• Emeric Mikó (1849) 
• Ludwig Wohlgemuth (1849-1851) 
• Karl B. Schwarzenbeger (1851-1858) 
• Friederich von Lichtenstein (1858-1861) 
• Emeric Mikó (1860-1861) 
• Ludwig Fohot de Crenneville (1861-1867)

NICOLAE BALCESCU (1819-1853)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Nicolae Bãlcescu s-a nãscut la Bucureºti, la 29 iunie 1819 într-o familie fãrã avere. Tatãl sãu moare în 1825 când Nicolae avea vârsta de 6 ani. La vârsta de 7 ani, Nicolae începe sã înveþe limba greacã acasã. În 1832, la 12 ani îl gãsim pe bãncile colegiului Sf. Sava, unde îºi aratã pentru prima datã vocaþia pentru studiul documentelor.
În 1838 se înroleazã în armatã, primind gradul de iuncher. Aici iniþiazã un curs pentru a-i învãþa pe ostaºi scrisul, aritmetica ºi geografia.


În octombrie 1840 Nicolae Bãlcescu este arestat sub acuzaþia de complot împotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica, alãturi de Dumitru Filipescu, Eftimie Murgu ºi alþii. Judecarea acestora s-a fãcut cu dovezi false ºi uzând de mijloace infame. Rolul lui Bãlcescu în acest complot nu a fost unul principal. El primeºte doar 3 ani de închisoare, din cauzã cã era minor (certificatul sãu de naºtere era greºit, data naºterii fiind 1821, în loc de 1819). Pedeapsa va fi ispãºitã la Mãrgineni, unde sãnãtatea sa va fi afectatã de condiþiile din închisoare.

În anul 1843 este eliberat. Tot în acest an Bãlcescu înfiinþeazã împreunã cu Ghica ºi Tell societatea ‘‘Frãþia’’, o societate secretã cu program revoluþionar, acoperitã de societãþi literare.

În 1844 debuteazã în literaturã cu opera “Puterea armatã ºi arta militarã de la întemeierea principatului Român pânã acum”, care a avut un mare succes. În paralel cu activitatea literarã, Bãlcescu face cãlãtorii în Moldova ºi Transilvania, în scopul unor schimburi de idei cu revoluþionarii de acolo. În 1845 este ales secretar la Asociaþia Literarã a Tinerilor Bucureºteni.

În anul 1846, de frica unui conflict cu autoritãþile din cauza articolelor sale în revista “Magazin”, pleacã în Europa. Bãlcescu strãbate Europa ºi se stabileºte la Paris în 1846 unde înfiinþeazã “Societatea Studenþilor Români”. Tot acum ºi aici apare ideea scrierii unei monografii a lui Mihai Viteazu, motivând astfel aspiraþiile revoluþionarilor din acea vreme.

În 1847, la îndemnul medicilor pleacã în Italia urmând sã revinã înapoi în Franþa odatã cu izbucnirea revoluþiei din 1848 (el îi trimite lui Vasile Alecsandri o bucatã de catifea din tronul regelui Ludovik Philip). În aceastã situaþie el convoacã la 20 martie o adunare a moldo-românilor în care se hotãrãºte întoarcerea acestora acasã ºi declanºarea revoluþiei în Principatele Române. Deºi Bãlcescu a dorit izbucnirea revoluþiei cât mai repede, respectiv 11 aprilie, el a fost combãtut de fraþii Brãtianu, care au dorit aºteptarea consimþãmântului lui Lamartin.
El este autorul articolului 13 prin care se dorea dezrobirea ºi împroprietãrirea þãranilor. În timpul celor 3 luni de putere, Bãlcescu, devine ministru de Externe apoi secretar, însã nu reuºeºte sã-ºi impunã punctele de vedere. El va susþine votul universal, va înfiinþa comisia pentru propagandã, dupã model francez ºi ziarul zilnic “Naþionalul”.
Dupã înfrângerea revoluþiei, Bãlcescu ca mai toþi conducãtorii revoluþiei, se va refugia în strãinãtate. El se va duce în Transilvania pentru a urmãri revoluþia transilvanã la faþa locului.

Spre sfârºitul lui 1848, merge la Constantinopol, unde constatã cã idealurile revoluþiei eºuaserã. Organizeazã împreunã cu Ion Ghica o legiune de voluntari români, care sã lupte alãturi de trupele maghiare de eliberare. El ajunge cu legiunea în Medahia, însã maghiarii sunt suspicioºi iar revoluþia lor este înfrântã înainte sã intervinã ºi legiunea românã.

Bãlcescu reuºeºte sã scape cu greu din Transilvania ºi ajunge la Paris în 1849. Aici el încearcã unirea emigranþilor români divizaþi din cauza problemelor de principiu ºi a unor chestiuni personale. Elanul revoluþionarilor se stingea încet-încet. Spre sfârºitul anului 1850 ºi începutul anului 1851, Bãlcescu se retrage din viaþa politicã ºi continuã munca la monografia lui Mihai Viteazu. 

Starea sãnãtãþii sale se deteriorezã în continuare. Se stabileºte lângã Paris, la Ville d’Avray, în speranþa însãnãtoºirii, care nu se produce însã. În primãvara lui 1852 porneºte spre þarã, în dorinþa revederii pãmântului natal. În luna august îl gãsim la Constantinopol, de unde se îmbarcã spre Galaþi, dar nu e lãsat sã debarce, chiar ºi cu intervenþia cumnatului sãu, Scarlat Geanolu la domnul þãrii. La 22 septembrie se aflã din nou la Constantinopol, în pragul morþii. Sfãtuit de medici, se îndreaptã spre Italia ºi se stabileºte la Palermo, unde moare, la 29 noiembrie 1853,într-o camerã modestã a hotelului Trinacria, în mizerie ºi sãrãcie.




 

1 DECEMBRIE 1918 MAREA UNIRE  

Posted by dantntfcs in ,


De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotãrârea Adunãrii Naþionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – ºi pânã în timpul de faþã, fiecare cetãþean al României întrgite a avut prilej sã asculte ori sã citeascã diferite lãmuriri cu privire la felul cum s-a înfãptuit Unirea aceasta ºi la temeiurile care îi garanteazã trãinicia.

Nu erau însa ºi nu sunt toate lãmuririle izvorâte dintr-o cunoºtinþã deplina a împrejurãrilor, nici dintr-o neprihãnitã iubire a adevãrului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales strãinii care nu au vãzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmãresc scopul de a înfãþiºa Unirea aceasta în aºa fel încât sã trezeascã în sufletul celor slabi de înger îndoialã, spunând cã ea nu ar putea sã fie trainicã sau cã nu ar fi izbânda neîndoielnicã a vredniciei neamului românesc. 

Se întâmplã sã auzim câteodatã astfel de pãreri nu numai din partea strãinilor, cu gânduri potrivnice, ci ºi din partea unor români care – deºi socotiþi ca oameni de ispravã ºi buni patrioþi – nu-ºi vor fi luat osteneala sã cugete mai îndelung ºi mai pãtrunzãtor, înainte de a fi rostit pãreri puþin lãmurite cu privire la temeiurile Unirii naþional-politice a tuturor românilor.

Unirea naþional-politicã, de la anul 1918, nu se cuvine sã fie înfãþiºatã, nici mãcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea ºi simpatia lumii civilizate, nici ca o alcãtuire întâmplãtoare, rãsãritã din greºelile duºmanilor de veacuri. Chiar dacã asemenea greºeli nu s-ar fi sãvârºit niciodatã împotriva românilor subjugaþi de-a lungul veacurilor de stãpânire ungureascã, austriacã sau ruseascã, stãpânirile acestea nedrepte ar fi trebuit sã se dezumfle ºi micºoreze îndatã ce dreptul tuturor popoarelor de a-ºi croi soarta dupã buna lor pricepere a izbutit a se înãlþa la treapta de putere hotãrâtoare în noua întocmire a aºezãmântului de pace europeanã. De aceea, Unirea românilor trebuie înfãþiºatã totdeauna – potrivit adevãrului – ca urmarea fireascã a unei pregãtiri istorice de sute de ani, în cursul cãrora acest popor de eroi ºi de mucenici a izbutit sã-ºi apere cu uimitoare stãruinþã „ sãrãcia ºi nevoile ºi neamul" (M. Eminescu–„ScrisoareaIII"),rãmânând împotriva, tuturor nãvãlirilor barbare ºi vremelnicelor stãpâniri strãine, în cea mai strânsã legãturã cu pãmântul strãmoºesc în care, ca într-un liman de mântuire, ºi-a putut adãposti traiul de-a lungul vremilor de urgie. 

Astfel, statul român, întregit în forma lui de astãzi, trebuie preþuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci ºi nezguduite în alcãtuirea geograficã a pãmântului strãmoºesc, în firea poporului român ºi în trãinicia lui nepilduitã, în legãturile lui sufleteºti întãrite prin unitatea aceluiaºi grai, aceleiaºi credinþe, aceloraºi datini ºi obiceiuri, în asemãnarea nedesminþitã a întocmirilor ºi aºezãmintelor moºtenite din bãtrâni ºi, mai presus de toate, în puterea moralã a conºtiinþei naþionale, fãrã de care ar fi ºubrede ºi nesigure toate celelalte temeiuri.

VLAD TEPES(Domnitor al Ţării Româneşti)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Domnie august 1448 - octombrie 1448
august 1456 - decembrie 1462
decembrie 1476
Născut nov. 1431
 Sighişoara
Decedat decembrie 1476
Predecesor Vladislav al II-lea
Basarab Laiotă cel Bătrân
Succesor Vladislav al II-lea
Radu cel Frumos
Basarab Laiotă cel Bătrân
Căsătorit cu Jusztina Szilagyi
Cneajna Bathory
Ilona Huniade
Urmaşi Mihnea cel Rău
Tată Vlad al II-lea Dracul

Vlad Tepes s-a nascut in anul 1431 in fortareata de la Sighisoara. Tatal sau, Vlad Dracul, era in acea vreme guvernatorul Transilvaniei, functie in care fusese numit de catre imparatul Sigismund. Tepes a fost nepotul altui mare voievod roman: Mircea cel Batran (1386-1418). 

In iarna lui 1436-1437, Dracul devine print al Valahiei (una dintre cele trei provincii romanesti) si isi stabileste resedinta la palatul din Targoviste, capitala principatului. 
Vlad Tepes si-a urmat tatal si a trait la curtea princiara sase ani. In 1442, din motive politice, Dracula si fratele sau mai mic Radu au fost luati ostatici de catre Sultanul Murad al II-lea.

Dracula a fost tinut in Turcia pana in anul 1448, in vreme ce fratele sau a decis sa ramana aici pana in 1462. Captivitatea din Turcia a jucat un rol important in dezvoltarea lui Dracula. A fost o perioada in care acesta a adoptat o viziune pesimista asupra vietii. Turcii l-au eliberat, de fapt, dupa asasinarea tatalui sa de catre Vladislav al II-lea, moment in care a aflat si despre moartea fratelui sau mai mare Mircea, care fusese torturat si ingropat de viu de catre boieri la Targoviste.
La 17 ani, Vlad Tepes, sustinut de o cavalerie turceasca si un contingent de trupe imprumutate lui de catre Mustafa Hassan, a facut prima sa miscare spre cucerirea tronului Valahiei. Dar un alt doritor, Vladislav al II-lea l-a invins, doua luni mai tarziu. Pentru a se putea pregati in vederea cuceriri tronului, Tepes a trebuit sa astepte pana in 1456, an in care a avut satisfactia de a-l ucide pe asasinul tatalui sau. 
Acum este momentul in care Vlad Tepes isi incepe domnia cea mai lunga (sase ani) in care a comis multe fapte sangeroase care i-au adus controversata reputatie. Primul sau act major de razbunare a fost acela de a-i omori pe ucigasii tatalui sau. Astfel, in anul 1459 el a arestat toate familiile de boieri care participasera la asasinat. Pe unii dintre ei i-a tras in teapa, in vreme ce pe altii i-a obligat sa mearga pe jos din capitala (Targoviste) si pana in orasul Poenari. Cei care au supravietuit acestui supliciu nu s-au putut odihni decat in momentul in care au ajuns la destinatie. Aici Dracula le-a ordonat sa-i construiasca o fortareata pe ruinele unui alt vechi avanpost, deasupra raului Arges. Majoritatea boierilor au murit de-a lungul cladirii acestui castel, Dracula reusind astfel sa-si creeze o noua patura nobiliara.
Vlad Tepes a devenit foarte cunoscut datorita tehnicilor sale de pedepsire brutale. Foarte des poruncea ca nelegiuitii sa fie jupuiti, fierti, decapitati, orbiti, spanzurati, arsi, prajiti, ingropati de vii sau trasi in teapa. De asemenea ii placea sa taie nasuri, urechi, organe sexuale sau limba. Dar dintre toate, metoda sa favorita era trasul in teapa. De aici i-a ramas si numele Tepes.
Exista si o legenda care atesta ca metoda lui Tepes de a pedepsi raufacatorii era eficienta. Se spune ca in timpul domniei sale o cupa de aur se afla la fantana din centrul oradului Targoviste, care servea trecatorilor spre alinarea setei. Conform cronicarilor vremii cupa nu a fost furata atat vreme cat Tepes a domnit. 
La inceputul anului 1462, Vlad Tepes a lansat o campanie impotriva turcilor, de-a lungul Dunarii. Era foarte riscant sa intreprinzi asa ceva, deoarece armata turca a Sultanului Mehmed al II-lea era de departe mai puternica. Cu toate acestea, Tepes a reusit in anul 1462 sa obtina numai victorii si sa ingrozeasca turcii. Pentru a se razbuna, Mehmed a decis sa invadeze Valahia, pentru a o transforma in provincie turca. El a intrat in Valahia cu o armata de trei ori mai numeroasa decat cea a lui Tepes. In aceste conditii, si fara nici un aliat, Vlad a fost nevoit sa se retraga la Targoviste. In urma sa a otravit toate fantanile si a ars toate satele pentru ca armata turca sa nu poata supravietui.

Mai mult, atunci cand sultanul a ajuns intr-un final in capitala, el a fost intampinat de o priveliste inspaimantatoare: craniile a 20 000 de turci captivi erau infipte in tepe. Aceasta scena horror a ramas in istorie sub denumirea de „padurea lui Tepes”. Aceasta tactica a terorii, aplicata de Tepes, a avut reusita deoarece sultanul si majoritatea ofiterilor sai care erau foarte obositi si flamanzi au hotarat sa se retraga. 
Sultanul Mehmed a lasat partea a doua a bataliei, fratelui mai tanar al lui Vlad, Radu favoritul turcilor la tronul Valahiei. Acesta l-a urmarit pe Tepes pana la castelul Poenari, de pe malul raului Arges. Conform legendei, acesta este momentul in care sotia lui Vlad, pentru a nu fi capturata de turci, se sinucide aruncandu-se de pe stanci (scena exploatata de regizorul Francis Ford Coppola). Vlad, in schimb, a reusit sa scape utilizand un pasaj secret din munte. Ajutat de niste tarani, el s-a refugiat in satul Arefu si de aici a ajuns in Transilvania unde l-a intalnit pe regele Ungariei, Matei Corvinul. Acesta in loc sa-l ajute, l-a arestat si l-a inchis in capitala Visegrad
Vlad Tepes a ramas timp de doisprezece ani in Ungaria, in vreme ce fratele sau Radu a domnit in Valahia fiind o marioneta a turcilor. Dupa primii patru ani, Tepes a avut voie sa se mute intr-o casa. Pentru a castiga bunavointa familiei regale, el s-a si casatorit cu sora regelui (dupa unele surse). A devenit catolic, fapt ce avea sa-i incante pe ungurii catolici. Dar in sinea lui a ramas acelasi Vlad Tepes. 
In 1476 Tepes a intrat in Valahia cu ajutorul Moldovei si a Transilvaniei. Aceasta a treia domnie a sa nu a durat decat cateva luni. Vlad a fost asasinat pe campul de lupta cu turcii. El a fost decapitat iar capul sau a fost dus la Constantinopole, ca o dovada a mortii sale.

STEFAN CEL MARE SI SFANT(domnitor al Moldovei)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Domnie 1457 - 1504
Născut 1433
 Borzeşti
Decedat 2 iulie 1504
 Suceava
Predecesor Petru Aron
Succesor Bogdan al III-lea cel Orb
Căsătorit cu Evdokia Olelkovici
Maria din Mangop
Maria Vochiţa
Tată Bogdan al II-lea
Mamă Doamna Oltea

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (n. 1433, Borzeşti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.


Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.
Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, şi - după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljeşti", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor acestuia.

 
Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o "oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie rare, opoziţia boierilor slabă şi buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau multi bani în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan mijloace materiale ca să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453 - de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih îşi continua înaintarea în inima Europei.

 
Relaţiile cu Ungaria

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, cade la înţelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage duşmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeţi şi o lovitură de lance. Ştefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungureşti în retragere şi îşi asigură liniştea la graniţa apuseană a ţării.

 
Relaţiile cu Ţara Românească

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu Turcii, Ştefan voia să aibă în Ţara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădând Ialomiţa şi arzând oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brânzei"), dar îndată Turcii au răspuns, trimiţând pe Tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la Turci (în noiembrie 1473, Ştefan cucereşte cetatea Dâmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.

 
Conflictul cu Imperiul Otoman
 
Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare
 
 

Mohamed al II-lea nu putea lăsa nepedepsit amestecul lui Ştefan în treburile domniei Ţării Româneşti. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ştefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului în locul numit Podul Înalt şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Marea oştire a Turcilor se clătină şi se destrămă într-o învălmăşeală cumplită. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea Turcilor, care se risipiră. După alungarea Turcilor, Ştefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Veneţienilor, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele Tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, Turcii covârşiră puterile Moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ştefan pregăteşte o nouă oaste, că Ungurii şi Polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează, că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed II se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ştefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea ţării şi a domnului ei.

 
Relaţiile cu Polonia
  

Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ştefan se hotărî să ceară ajutor regelui Poloniei. Regele Cazimir îi ceru lui Ştefan să se recunoască vasalul lui şi să-i depună jurământ de credinţă în tabăra militară de la Colomeia (La Colomeia, Stefan cel Mare a acceptat. Domnitorul Moldovei a ingenuncheat in fata regelui polonez). Ştefan acceptă această umilinţă, în speranţa că va primi ajutorul aşa de necesar împotriva turcilor. Dar polonezii nu s-au ţinut de cuvânt. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ştefan încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid II, care asigură independenţa Moldovei în schimbul plăţii unui tribut sultanului.

Între timp reuşise să respingă o invazie a noului rege polonez, Ioan Albert, nimicind oastea poloneză în bătălia de la Codrii Cozminului din anul 1497. În vara anului următor Ştefan întreprinde o expediţie de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei, capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă se încheie pace în 1499 la Hârlău pe baza de egalitate.

 
Sfârşitul domniei

Ultimii ani de domnie fură ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică. Bătrân şi bolnav de gută, i s-a amputat piciorul. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită pentru acele vremuri - marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)

In cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populaţiei şi resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe şi greu de manufacturat) Moldova să nu mai poată ţine pasul cu vecinii mult mai bogaţi

MIHAI VITEAZU  

Posted by dantntfcs in , , ,


Domnitor al Ţării Româneşti
Domnitor al Moldovei
Principe al Transilvaniei


Mihai Viteazul, portretul de la Praga, din anul 1601
Domnie 1593 - 1601 (Ţ. Rom.)
1599 - 1600 (Trans.)
1600 (Mold.)
Născut 1558
 Oraşul de Floci sau Drăgoeşti, Vâlcea
Decedat 9 august 1601
 Câmpia Turzii
Predecesor Alexandru cel Rău (Ţ. Rom.)
Andrei Báthory (Trans.)
Ieremia Movilă (Mold.)
Succesor Radu Mihnea (Ţ. Rom.)
Ştefan Bocskay (Trans.)
Ieremia Movilă (Mold.)
Căsătorit cu Doamna Stanca
Urmaşi Nicolae Pătraşcu
Domniţa Florica
Tată necunoscut
Mamă Teodora Cantacuzino


Originea şi primii ani ai vieţii

În anul 1601, în timpul unei şederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menţionat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieţii", ceea ce indică drept an al naşterii lui Mihai anul 1558.Domnul Pătraşcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca Pătraşcu să fi avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale apare ca foarte improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătraşcu a fost exclusă şi de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum şi pe baza cronicilor de epocă.

Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc. Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată asupra carierei lui Mihai, menţionează că "mumă-sa au fost de la Oraş dela Floci , care fiind văduvă ş frumoasă şi nemerind un gelep , om mare şi bogat den  Poarta Împărătească şi care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme...".

Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, judeţul Vâlcea. Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol şi apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaţii lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieţii domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilaţia lui Stephanus Zamosius.
Ascensiunea politică

La sfârşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Ţării Româneşti, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la "Liga Sfântă" creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Campania antiotomană
Victoriile împotriva Imperiului otoman
 
Giurgiu 1595
 
Târgovişte 1595

Aderarea Ţării Româneşti la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacând cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hârşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul "Paşa Hassan" de George Coşbuc). Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Târgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est şi Plevna în vest. Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.
Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.
Negocierile de pace cu Înalta Poartă

Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum şi dezastrele provocate de ostaşii sultanului, au adus Ţara Românească la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluţie pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supravieţuirii statale: "aşezământul" sau "legarea ţăranilor de glie" prin care rumânii (ţăranii fără pământ din Valahia) erau siliţi să rămână pe moşia pe care se aflau în acel moment. După câteva confruntări pe linia Dunării, Mihai decide începerea negocierilor cu otomanii. Finalizate printr-o pace (1597-1598) prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii otomane şi a plăţii tributului, Înalta Poartă recunoştea domnia voievodului pe întreaga durată a vieţii sale. În paralel, domnitorul valah încheie un tratat şi cu Casa de Habsburg (Mânăstirea Dealu, 30 mai/9 iunie 1598) orientat împotriva turcilor. Prin dubla suzeranitate (otomană şi habsburgică) se anula practic tratatul dezavantajos al boierilor cu Sigismund Bathory.
Unirea ţărilor române
 
Ţările române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul

     Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea "planului dacic", în speţă Unirea celor trei ţări române[necesită citare]. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599,primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei".
Consolidarea Unirii

Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:
adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români
numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.
Sfarsitul domniei

Destramarea unirii
 
Contextul internaţional era complet nefavorabil Unirii. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Ţara Românească. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn. Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion.
Moartea lui Mihai Viteazul
 
Gurăslău 1601
 Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta  Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei."

Au rămas mai multe portrete înfăţişându-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi şi la Biserica Domnească din Târgovişte. Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole. El este pleşuv, slab şi ferm, îmbrăcat într-o platoşă şi acoperit de o blană miţoasă. În mâna dreapţă ţine un baston de comandant, iar mâna stângă şi-o ţine sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul gravurii se vede bătălia şi stema cetăţii Nicopole, iar dedesubt apare inscripţia „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l'anno 1598

În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm - după cum relatează H. Ortelius - i se realizează un portret în aramă de către gravorul curţii, Egidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspândit în numeroase copii. Inscripţia circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicaţie: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atât de mult iubeşte pe Cristos şi Împărăţia creştină şi unirea Bisericii sub Papă” [8]. Aproape două secole şi jumătate mai târziu, în 1847, Nicolae Bălcescu şi A. G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiaşi, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris. „Cându vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. [ Otărârămu în dată a ne desierta uşiórele nóstre pungi...” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfăţişare a voievodului

După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă şi o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum şi altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ştefan, domnul Moldovei.

De la Mihai Viteazul au rămas şi două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban şi lanţul şi medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai şi ale fiicei sale la curtea pragheză.

Mihai Viteazul mai apare şi în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfăţişare închipuită.

O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artişti precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp sau Constantin Lecca.


PETRU ARON(domnitor al Moldovei)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Petru al III-lea Aron a fost domnitor al Moldovei între octombrie 1451 şi februarie 1452, respectiv august 1454 şi februarie 1455 şi între mai 1455 şi aprilie 1457. Este fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută.

Ca pretendent la domnie, Petru al III-lea a dus mai întâi lupte cu Bogdan al II-lea, pe care îl ucide la Reuseni în octombrie 1451, iar mai apoi cu Alexandru al II-lea, pe care îl învinge la Movile, în martie 1455, şi îl sileşte să se retragă la Cetatea Albă, unde îşi pierde viaţa. În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. În 1456, Petru Aron se învoieste să plătească turcilor un tribut de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul ce îl ameninţa din această parte. A fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457. Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde provoacă ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron este prins de Ştefan cel Mare şi ucis (probabil în 1469). În urma presiunilor făcute de sultanul Mahomed al II-lea, Petru Aron a convocat divanul ţării, care a acceptat să plătească tribut otomanilor.

DIMITRIE CANTEMIR (domnitor al Moldovei)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Viaţa şi cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin şi al Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

În perioada martie - aprilie 1693 , după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. Cu prilejul unui război turco-austriac, a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român. Antioh, fratele mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. Din 1695 a fost capuchehaie la Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709 - 1744).)

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă. În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti - ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.

A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.Literatura română
Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiţionalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeţi - Eseişti
Nuvelişti - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România                                                                                                                                     Portal Literatură                                                                                                                                   Proiectul literatură 
Dimitrie Cantemir - cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.
Opere principale
Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.
Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română[1] (1719 - 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei)
, scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.
În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.
Alte opere
Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
Sistema religiae mahomedane
Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).
(n. 26 octombrie 1673 - d. 1723), domn al Moldovei (1693 şi 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

DRAGOS DE BEDEU (Dragos I intr-un portret din sec.XIX)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul român Dragoş, fiind la vânătoare şi urmărind un zimbru, a venit din Maramureş la apa Moldovei, şi plăcându-i locul, s-a aşezat acolo şi a populat ţara cu români din Maramureş.

După tradiţia păstrată în "Cronica Anonimă a Moldovei", apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părţi interpolate, precum şi la Miron Costin, se spune că Dragoş a ieşit cu oamenii săi din Maramureş şi a descălecat în Moldova "în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru". Tătarii, care erau aşezaţi din 1241 în Moldova, de unde obişnuiau să facă incursiuni peste Carpaţi, au fost înfrânţi în Moldova de oştile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 - 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi. Astfel, tătarii au fost siliţi să se retragă din ţară peste Nistru, spre nordul Mării Neagre şi Crimeea. Pentru ca aceştia să nu se mai întoarcă şi să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoş, ca Marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis) , la conducerea noii Mărci numite Moldova cu reşedinţa la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obişnuiau să treacă peste munţi.

Deşi Dragoş este descălecător în Moldova, totuşi Bogdan I, este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Mănăstirea Bistriţa ca cel dintâi domn al ţării. Ca descălecător al ţării în dependenţă de Ungaria, Dragoş este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.

Dragoş a avut doi fii: Sas, voievod în Moldova, Bélteki Szász şi Gyula de Giulesti, cneaz în Maramureş.

GRIGORE ALEXANDRU GHICA  

Posted by dantntfcs in , , ,


Domnitor al Moldovei
Domnie 24 ianuarie 1859–23 februarie 1866
Născut 1804
  Botoşani, Moldova
Decedat 1857
  Paris, Franţa
Casa Regală niciuna

ALEXANDRU IOAN CUZA  

Posted by dantntfcs in , , ,


Domnitor al Moldovei (până în 1862)
Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862)
Domn al Principatelor Unite ale Valahiei şi Moldovei (după 1862)
Domnie 24 ianuarie 1859–23 februarie 1866
Născut 20 martie 1820
  Bârlad, Moldova
Decedat 15 mai 1873 (53 ani)
  Heidelberg, Germania
Predecesor Căimăcămie↓
Moldova: I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza şi Anastasie Panu
Ţara Românească: Ioan Manu, Emanoil Băleanu şi Ioan Al. Filipide
Succesor Locotenenţa domnească: Lascăr Catargiu, Nicolae Haralambie şi Nicolae Golescu; Carol I
Căsătorit cu Elena Cuza, n. Rosetti
Amanta  Elena Maria Catargiu-Obrenović
Urmaşi Alexandru Ioan Cuza şi Dimitrie Cuza
Casa Regală niciuna
Tată Ioan Cuza
Mamă Sultana Cuza, n. Cozad

CAROL I AL ROMANIEI  

Posted by dantntfcs in , , ,


Domnie aprilie 1866 – 10 octombrie 1914
Încoronare 10 mai 1866
Nume complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern - Sigmaringen
Născut 10 aprilie 1839
 Sigmaringen
Decedat 10 octombrie 1914 (75 ani)
 Sinaia, România
Predecesor Alexandru Ioan Cuza
Succesor Ferdinand
Căsătorit cu Regina Elisabeta
Moştenitor Ferdinand
Urmaşi Principesa Maria de România (1870-1874)
Casa Regală Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Imn Regal Trăiască Regele
Tată Prinţul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen
Mamă Prinţesa Josephine Friederike Luise de Baden

 



ISTORIA ANTICA  

Posted by dantntfcs in ,

82 (Inainte Hristos) - Burebista, seful militar, este ajutat de Deceneu (mare preot) sa uneasca pe toti geto-dacii; 
62-61 (Inainte Hristos) - Burebista uneste majoritatea locuitorilor spatiului carpato-danubiano-pontic;
48 (Inainte Hristos) - In urma decretuluiDionysopolitan, Burebista devine stapanul tuturor tinuturilor de dincolo de Dunare, devenind "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia";
44 (Inainte Hristos) - Caesar este asasinat iar Burebista va avea si el aceeasi soarta in aceleasi imprejurimi;
din sec. I dupa Hristos - la Dunarea de Jos incepe "romanizarea oficiala";
87 - romanii sunt nimiciti la Tapae, de daci, care i-au luat prin surprindere;
89 - are loc pacea daco-romana;
101-102 - razboiul daco-roman (Traian - Decebal), Decebal cere pace;
106 - Romanii ii inving pe daci, cuceresc Sarmisegetuza, Decebal se sinucide;
106-271 - in aceasta perioada destinul Daciei ramane legat de Imperiul Roman, colonizare masiva, organizare dupa model roman;
dupa retragerea aureliana din Dacia Traiana, teritoriile de pe malul drept al Dunarii mijlocii si inferioare raman sub stapanire romana cateva secole.

EVUL MEDIU  

Posted by dantntfcs in ,

sec. al IX-lea - locuitorii spatiului intercarpatic sunt romanii si slavii; in Transilvania conducatorul politic era Gelu;
898 - maghiarii urca pe Valea Nistrului, strabat Carpatii Podurosi, se lupta cu valahii si slavii si ajung in Tara Ugvanului din Campia Panonica;
inceputul sec. X - ungurii incep cucerirea spatiului cuprins intre Tisa, Crisuri si Somes, astfel ca Gelu, Glad si Monumerot sunt invinsi pe rand locul lor fiind luat de conducatori unguri;
1111 - este atestat primul comitat in Crisana, Bihorul. Acestuia i se adauga pe randul astfel: Crasna si Dabaca (1164), Solonoul (1187), Cenadul (1197), Clujul, Alba si Timisul (1177), Satu Mare (1187), Carasul (1200) si in primii ani ai secolului al XIII-lea, Aradul, Zaranul si Tarnava.
1187 - Bizantul este obligat sa recunoasca indirect noul organism politic constituit in Balcani in urma rascoalei declansate de vlahi, bulgari romani si cumani. 
1218-1241 - sub conducerea lui Ioan Asan se revine la ortodoxie;
1236 - incepe marea invazie mongola, condusa de Batu-Man, pe teritoriul tarii noastre si pana in 1241 au devastat locurile pe unde au trecut, dar in cele din urma s-au retras;
in a doua jumatate a sec. al XII-lea - succesele economice, structurile sociale precum si conjunctura internationala favorabila au creat conditii pentru infaptuirea statului medieval romanesc.
1310-1352 - Basarab I, conducator ce a intemeiat statul medieval romanesc ce cuprindea: Banatul, Severinul, Oltenia, Muntenia pana la Dunare si Basarabia. 
9-12 Noiembrie 1330 - are loc lupta de la Posada - noul stat se afirma de-sine-statator inlaturand suzeranitatea maghiara.
1345-1346 Si 1354 - expeditii cu participare, in special, secuiasca, conduse de regele Ludovic I, care au reusit sa limiteze prezenta tatara si sa creeze premisele vasalizarii in zona;
1364-1365 - Ludovic I era antrenat de planul unei cruciade antiotomane in Balcani. El trebuia sa recunoasca indirect prin actul din 1365 neatarnarea statului moldovei, stat ce se intindea de la carpati la Milcov si SIret, in nord pana in Tara Sipentului spre est pana la Nistru.
1386 - alaturarea Dobrogiei la Tara Romaneasca, inceputul domniei lui Mircea cel Batran;
1390 - tratatul de la Lublin, prin care Mircea isi adauga titlul de "despot al tarilor lui Dobrota si domn al Silistrei";
in sec. al XV-lea - Tara Romaneasca avea 700.000 de locuitori, Moldova 300.000 loc, Transilvania si Banatul 1.100.000 loc. 
1437-1438 - Rascoala de la Bobalna, avea ca principala cauza sporirea obligatiilor taranilor fata de nobili, stat si biserica; 
  - au participat taranii, mica nobilime si saracimea oraselor; 
  - in prima infruntare, victoria revine rasculatilor; 
  - 6 iulie 1437 - intelegerea din fata Conventului Cluj-Manastur; 
  - in iarna 1437-1438, taranimea a fost invinsa. 
1514 - are loc rascoala condusa de Gheorghe Doja, incheiata tragic, vor cadea victime mii de tarani;
1386-1418 - Mircea cel Batran - limiteaza privilegiile marilor feudali; administratia, armata si Biserica sunt puse ferm sub autoritatea ddomniei; a construit un adevrat sistem de fortificatii maritime si dunarene; a fost conducatorul politic al tuturor romanilor, recunsocut de Patriarhia de la Constantinopol.
  - Mircea cel Batran a constituit blocul unitatii romanesti in stransa legatura (colaborare) cu Petru I si Alexandru cel Bun;
   10 decembrie 1389 - se incheie, la Radom, pe pozitii de egalitate, tratatul dintre Mircea si Wladislav Iagello;
   7 martie 1395 - la Brasov se incheie tratatul de alianta intre Mircea si Sigismund de Luxemburg, primul tratat de alianta antiotomana din S-E Europei medievale.
17 mai 1395 - are loc lupta de la Rovine (dintre Mircea si Baiazid) in care oastea otomana pierde 30000 de luptatori;
septembrie-octombrie 1397 - trupele otomane trec Dunarea dar sunt respinse si Mircea redobandeste cetatea Turnu fara sprijinul lui Sigismund;
  23 septembrie 1403 - prin intermediul lui Alexandru, Mircea reinoieste alianta cu regele Poloniei;
 23 noiembrie 1406 - la Severin, Mircea se intalneste cu Sigismund, care l-a recunsocut ca mare voievod in "UngraVlahia" pe malul drept al Dunarii si Dristor;
  - voievodul roman isi inceta domnia si viata la 31 ianuarie 1418, fara a plati tribut Portii.
25 mai 1411 - Alexandru cel Bun reinoieste la Roma, tratatul cu Iagello, in care se angajeaza sa se ajute reciproc in cazul unui atac din partea "craiului unguresc";
1441 - Vladislav al III-lea ii incredinteaza voievodatul Transilvaniei lui Iancu de Hunedoara;
10 noiembrie 1444 - Iancu este invins la Vama (80000 soldati turci contra 15000 aliati), regele Vladislav cade in lupta;
1445 - Iancu cucereste cetatea Giurgiu, in scurt timp devine guvernator al Ungariei;
1453 - Iancu se retrage din functia de guvernator;
4 august 1456 - Iancu moare de ciuma la Zemun;
1459 - Vlad Tepes refuza sa mai plateasca tributul de 10000 de galbeni;
1460 - Vlad inchiei o alianta cu regele Ungariei, pe care turcii au incercat sa o impiedice;
1461-1462 - Vlad Tepes a organizat o campanie surpriza in sudul Dunarii in care au pierit peste 20000 de turci;
4 iunie 1462 - ostile otomane se indreapta spre Targoviste; Vlad pustieste tot in calea lor;
16-17 iunie 1462 - are loc atacul nocturn care pricinuieste grele pierderi turcilor care se retrag in dezordine;
  - in urma acestei victorii este consacrata independenta statului valah; 
- dupa ce este arestat si intemnitat la Buda, isi reia tronul pentru o luna, ajutat fiind de Stefan cel Mare;
- o conspiratie boiereasca pune capat vietii si domniei lui Vlad Tepes

RESTAURAREA SOCIETATII DEMOCRATICE  

Posted by dantntfcs in ,

Primele luni de libertate au fost pentru români o perioada de entuziasm si euforie, de identitate intre discursul oficial si optiunile omului de pe strada. Scopurile declarate erau de revenire la democratie bazata pe sistemul pluripartid si economia de piata si reintegrarea României in spatiul politic si cultural european de care a fost tinut deoparte timp de decenii prin cortina de fier. Dar probleme au aparut imediat in fiecare domeniu. 

Pluralismul a fost insotit de rupera fortelor politice, primele alegeri parlamentare si prezidentiale (mai 1990 si septembrie 1992) au fost libere dar au mentinut un climat de tensiune, solidaritatea sociala si etnica manifestata in timpul revolutiei din decembrie 1989 a fost tulburata de conflicte si violente (28-29 ianuarie, 18 februarie, 13-15 iunie 1990, conflictul interetnic româno-maghiar din 19-20 martie 1990 din Targu Mures etc.). Odata cu afirmarea vocatiei europene, robotizarea mentala care a avut loc in timpul perioadei comuniste care a generat mentalitati si intolerante, care alaturi de intrebarile legate de evenimentele din decembrie 1989, a alterat imaginea României in presa internationala. Nu a avut loc nici macar un "proces" simbolic a regimului dictatorial a lui Nicolae Ceausescu. Din punct de vedere politic, institutional si cultural au avut totusi loc pasi decisivi spre spargerea trecutului totalitarist. Parlamentul ales in mai 1990 a adoptat o noua Constitutie in 21 noiembrie 1991 (care a fost validata prin referendum pe 8 decembrie 1991), iar libertatea presei este de necontestat. FSN a castigat alegerile parlamentare din 1990 si PDSR (rezultat din divizarea FSN in primavara lui 1992) a castigat alegerile din 1992. Alegerile locale, parlamentare si prezidentiale din noiembrie 1996 aau fost castigate de opozitia de atunci (Conventia Democratica Româna - CDR, o alianta a partidelor anticomuniste si de organizatii civice, dominata de Partidul National Crestin-Democrat si de Partidul National Liberal, partidele istorice din perioada interbelica), care in 12 decembrie 1996 au format o coalitie de guvernamant impreuna cu Uniunea Social Democrata (o alianta intra Partidul Democrat si Partidul Social Democrat Român) si cu Uniunea Democrata a Maghiarilor din România, un partid etnic al minoritatii maghiare, care participa pentru prima data la guvernare. Candidatul CDR, profesorul Emil Constantinescu, a fost ales Presedinte al României, succedandu-l pe Ion Iliescu (presedinte intre 1990 si 1996). 

Transferul democratic al puterii a fost apreciat unamim ca o marturie a maturitatii spiritului civic si a solidaritatii institutiilor democratice. Totusim in aceasta perioada de reforma a economiei, in ciuda optiunilor declarate de toate Guvernele post-revolutionare de privatizare rapida, restructurare economica, de incurajare a investitiilor straine s-au dovedit a fi sarcini dificile. Cauzele sunt numeroase: România a fost in urma tarilor ex-comuniste ca Ungaria sau Polonia, unde unele reforme au fost facute in timpul regimului comunist; colapsul productiei; dizolvarea CAER-ului care, in 1989, absorbed 80% din exporturile României; criza iugoslava; optiunea regimului Iliescu si a Guvernului format de PDSR si aliatii acestuia intre 1992-1996 (care nu numai odata au fost acuzat de apartenenta la structurile comuniste anterioare) pentru un ritm incet al reformelor economice. Fortele care au ajuns la putere in 1996 a anuntat accelerarea tuturor acestor procese dar rezultatul obtinut pana acum sunt considerate nesatisfacatoare, cauzele incluzand si tensiunea dintre coalitie si restructurarile guvernamentale succesive. 

In ceea ce priveste politica externa a României, optiunile tuturor fortelor politice românesti sunt in favoarea unei integrari europene si euro-atlantice. In ciuda fragilitatii si disfunctiilor inregistrate de institutiilor noii democratii stabilite, România, care este cel mai mare stat din centrul si sud-estul Europei este un factor de stabilitate si echilibru in zona.

REGIMUL COMUNIST  

Posted by dantntfcs in ,

Cu trupele sovietice pe teritoriul sau, România a pasit in era comunista. Pe 30 decembrie 1947 Regele Mihai I a fost obligat sa abdice si a fost proclamata Republica Populara. Partidele politice au fost scoase in afara legii in timp ce Partidul Comunist (fondat in 1921, in anii premergatorii daca avea 1000 de membri) care s-a identificat cu interesele sovietice, a preluat intreaga putere prin forta. A exercitat format, in numele ideologiei care era straina istoriei României, cu ajutorul tuturor aparatelor de represiune atotputernice si omniprezente (organizata in 1948 cu suport din partea si dupa modelul temutei politii secrete sovietice). "Construirea socialismului" a inceput prin punerea bazelor unei economii planificate cu accent pe tipul stalinist de industrializare, ceea ce a insemnat nationalizarea industriei, a bancilor si companiilor de transport (1948), colectivizarea fortata a agriculturii (1949-1962). In anii 50 intreaga elita politica si culturala a României a fost practic eliminata din viata publica (membrii acesteia au fost arestati si multi dintre ei au murit in inchisoare sau au fost persecutati). Modelul sovietic a fost introdus in toate domeniile societatii. România a devenit membra a CAER (1949-1991) si a tratatului de la Varsovia (1955-1991) iar in 1955 a devenit membra ONU. 

Dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965), functia de conducator al partidului, care dupa 1967 s-a cumulat cu cea de sef de stat, a fost monopolizata de Nicolae Ceausescu. Politica de distantare fata de Uniunea Sovietica (proclamata deja de catre predecesorul sau in 1964) si promovarea unei linii proprii in politica interna si externa (stabilirea de relatii diplomatice cu Germania Federala, mentinerea legaturilor cu Israelul si dupa razboiul arabo-israelian din 1967, in particular, condamnarea invaziei Cehoslovaciei din 1968 de catre tarile Tratatului de la Varsovia) nu a afectat structurile specifice ale societatii comuniste, care erau folosite pentru consolidarea gradata a puterii atotputernice proprii in cadrul partidului si statului. Acesta a fost momentul care a introdus stadiul nationalit al comunismului in România si promovarea cultului personalitatii de tip asiatic; dictatorul si sotia acestuia Elena Ceausescu au fost transformati in intruchiparea tuturor valorilor istorice românesti. Istoria a fost practic rescrisa dupa instructiunile, gustul si capriciile proprii ale lui Ceausescu. Aceeasi ideea a guvernat si luarea de decizii in toate domeniile. In 1989 economia României era caracterizata de proprietatea "socialista" generalizata (de stat si cooperatista), centralizare excesiva, planificare rigida, eficienta scazuta, neechilibrarea intre ramurile si subramurile productive, existenta de intreprinderi gigantice mari consumatoare de energie, toate acestea fara orice corelare cu resursele materiale prime al tarii etc. 

Taierea exagerata a importurilor si fortarea promovarii exporturilor, ignorand orice criteriu de eficienta, impreuna cu platirea datoriilor externe, care a avut loc la inceputului lui 1989 (intre 1975 si 1989 România a platit datorii in valoare de peste 21 milioane de dolari), toate acestea au cauzat o puternica criza a economiei. In vreme ce alte tari central si est europene au facut incercari timide de reforma in propriile economii si vieti sociale, România, sub conducerea lui Ceausescu, urma un curs diferit, catre un regim neo-stalinist care intr-un sfarsit a paralizat toate mecanismele vietii sociale. Ultimi ani sub conducerea lui Ceausescu, in timpul carora resursele tarii au fost utilizate pentru a construi proiecte mamut, pentru a satisface megalomania dictatorului, a adus un declin in standardul de viata al populatiei aproape de limita suportabilului si la izolarea tarii de restul Europei si chiar de tarile comuniste "surori". Acest lucru, de asemenea, este o explicatie a violentei ce a caracterizat colapsul comunismului in România, urmat de revolta poporului din decembrie 1989.

TERITORIUL ROMANIEI IN TIMPUL SI DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL  

Posted by dantntfcs in ,

Deteriorarea situatiei internationale si declansarea celui de-al doilea Razboi mondial (1939) au afectat profund Romania, dat fiind faptul ca marile puteri totalitare au atentat la integritatea sa teritoriala. In anul 1940, urmare ultimatumurilor date guvernului roman, Uniunea Sovietica ocupa Basarabia si nordul Bucovinei, in vreme ce Germania si Italia decid prin Tratatul de la Viena ca partea de nord a Transilvaniei sa fie cedata de Romania catre Ungaria. Partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, este cedata Bulgariei.In iunie 1941 Romania intra in razboi alaturi de Germania impotriva Uniunii Sovietice, sperand sa recastige Basarabia si Nordul Bucovinei. Intre 1943-1944 conducatorii politici romani poarta convorbiri secrete cu statele aliate, dar rezultatele acestora nu sunt favorabile. 

Prin lovitura de stat de la 23 august 1944, Romania rupe alianta cu Germania si trece de partea aliatilor. La momentul producerii ei, aceasta manevra a starnit largi comentarii, fiind apreciata ca un eveniment major al celui de-al doilea Razboi mondial. 

Desi Armata romana a platit tribut greu de sange in lupta impotriva Germaniei, Conferinta de pace de la Paris (1946-1947) nu a recunoscut Romaniei statutul de tara cobeligeranta, tratand-o ca pe o invinsa. 

Potrivit intelegerii dintre marile puteri - statele aliate, Uniunea Sovietica, Marea Britanie-Romania, impreuna cu celelalte tari din centrul si sud-estul Europei intra in zona de influenta sovietica. Destinul ei istoric este astfel pecetluit pentru patru decenii. Anul 1940. Harta arata severele pierderi teritoriale suferite de Romania: Basarabia si Nordul Bucovinei-(marcate cu dungi orizontale) urmare aplicarii Pactului Molotov-Ribbentrop din 1939; partea nord-estica a Transilvaniei (marcata cu dungi verticale) urmare Dictatului de la Viena; Dobrogea (Cadrilaterul - marcat cu dungi oblice) cedat Bulgariei.

ROMANIA INTRE SI PE CELE DOUA FRONTURII  

Posted by dantntfcs in ,

La inceputul celui de al doilea razboi mondial România si-a proclamat neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar situatia s-a impus in scurt timp dupa si nu a lasat nici o sansa. Prin note ultimative, pe 26 si 28 iunie 1940, Uniunea Sovietica a fortat cedarea Basarabie acesteia, care se eliberase de sub Rusia in 1918, ca si nordul Bucovinei (care nu a apartinut niciodata Rusiei). Prin Dictatul de la Viena din 30 august, in acelasi an, dupa ultimatumul germano-italian, România a fost fortata sa cedeze Ungariei partea de nord vest a Transilvaniei, si dupa Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 a trebuit sa cedeze partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul, o regiune adaugata României in 1913, dupa cel de al doilea razboi balcanic) Bulgariei. Pierderea cam a unei treimi din suprafata tarii si din populatie a cauzat o serioasa criza care a avut ca rezultat abdicarea regelui Carol II in favoarea fiului sau Mihai (6 septembrie 1940) si venirea la putere a generalului Ion Antonescu (maresal din octombrie 1941). Dupa o scurta coabitare cu Garda de fier, Antonescu a eliminat-o (rebeliunea Garzii de fier din 21-23 ianuarie 1941) si a introdus dictatura militara. Optiunea sa, intre cele doua campuri beligerante, pentru Germania, alaturi de care România intra in razboi impotriva Uniunii Sovietice (1941-1944), a fost cauzata de speranta de a recupera Basarabia si nordul Bucovinei si de neincrederea lui in regimul comunist. Infrangerea suferita de Puterile Axei a dus la intensificarea negocierilor secrete duse cu Puterile Aliate care erau duse atat de Antonescu cat si de opozitie. In 23 august 1944, prin ordinul Regelui Mihai I, Ion Antonescu a fost arestat si in ziua urmatoare a fost declarat razboi impotriva Germaniei. România a luptat alaturi de Aliati pana la sfarsitul razboiului (9 mai 1945). Dar statutul de cobeligerant a fost refuzat României la Tratatul de pace de la Paris (10 februarie 1947), care, stipula si reanexarea Basarabiei si a Bucovinei de nord la Uniunea Sovietica, in timp ce recunostea totusi drepturile României asupra nordului Transilvaniei. Iesind din razboi mutilata, România, alaturi de celelalte tari din centrul si estul Europei care au ajuns sub dominatia sovietica nemiloasa, a pasit intr-un alt, mult mai devastator razboi, care a durat aproape o jumatate de secol:"razboiul rece".

MAREA UNIRII  

Posted by dantntfcs in ,

Dupa inlaturarea stapanirii otomane si trecerea mai multor decenii de refacere, Romania isi desavarseste organizarea moderna a administratiei. Totodata, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cultura romana cunoaste o dezvoltare de nivel european, si o impresionanta afirmare a personalitatilor sale in afara granitelor tarii. 

Importanti pasi in lupta pentru eliberare nationala si infaptuirea unirii au fost facuti in timpul revolutiei de la 1848, al carei reprezentanti de seama au fost Nicolae Balcescu si Avram Iancu. 

In 1859, dupa alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor Principate romane, s-a putut infaptui unirea Tarii Romanesti si a Moldovei intr-un singur stat, purtand numele de Romania. La 14 martie 1881, Senatul a votat legea prin care Romania devenea regat. 

La inceputul secolului XX, unirea intr-un singur stat, visul de veacuri al romanilor, pentru care s-au sacrificat generatii intregi, devenise o necesitate imperioasa, ceruta de legile dezvoltarii istorice, de evolutia societatii romanesti. 

Dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, datorata revoltelor sociale si nationale ale popoarelor subjugate si escaladata de infrangerile militare suferite de Puterile centrale in a doua parte a primului Razboi mondial (1914-1918), a fost factorul extern care a precedat "crearea statului national unitar roman". 

Prin proclamarea solemna, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, de catre Marea Adunare Nationala, a alipirii Transilvaniei la Vechiul Regat, unitatea politica a poporului roman era desavarsita. 

Astfel Daco-Romania a fost refacuta, la un inalt stadiu de dezvoltare, si s-a creat structura statala in cadrul careia poporul roman, precum si ungurii, germanii, sarbii etc. puteau valorifica bogatiile tarii , puteau sa-si dezvolte virtutile morale si puteau afirma spiritul romanesc in cultura si civilizatia lumii. 

Dupa anul 1918, viata sprituala si materiala a Romaniei a cunoscut o dezvoltare complexa. Esenta acestui proces a fost modernizarea accelerata a societatii, constituirea unor structuri politice democratice, impulsionarea invatamantului, stiintei si culturii. 

In anul 1923, o noua Constitutie a fost adoptata, legiferand caracterul national si unitar al statului, si garantand noi drepturi civile si libertati minoritatilor etnice. 

Aidoma altor state europene, Romania traverseaza o perioada politica agitata, care culmineaza spre finalul perioadei interbelice, in 1938, cu instaurarea unui regim autoritar-monarhic, urmat de dictatura generalului Ion Antonescu (1940). 

Marea Unire de la 1918 a fost urmata de o perioada de mare emulatie culturala in Romania, o serie din personalitatile sale bucurandu-se de prestigiu international. Printre acestea ii mentionam pe Nicolae Iorga, Constantin Brancusi, George Enescu, Henri Coanda, Dimitrie Gusti. 

Politica externa romaneasca se caracterizeaza in acest interval prin initiative notabile menite sa salvgardeze pacea si dreptul international. Un rol aparte il are Nicolae Titulescu, ales in doua randuri ca presedinte al Grupului de initiatori ai securitatii colective a Europei.

EVUL MEDIU  

Posted by dantntfcs in ,

In conditii favorabile pe plan international, fara de amestecul ungar si amenintarea tatarilor, in secolul XIV au luat nastere la sud si est de Carpati, statele romanesti de sine statatoare, Valahia Maior (Muntenia) si Valahia Minor (Moldova). Acest lucru a deschis calea unei vieti politice a provinciilor romanesti, care va fi ilustrata de-a lungul istoriei prin mari valori create intr-una sau intr-alta dintre acestea si unei afirmari internationale. 

Deplasarile permanente ale populatiei dintr-o provincie intr-alta, migrarile dintr-o parte intr-alta determinate de conditii socio-politice, precum si legaturile economice, politice si culturale puternice, au inlesnit existenta unitatii etnice romanesti, au facut ca romanii din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova sa aiba tot mai acut constiinta faptului ca alcatuiesc un singur popor, cu origine comuna si trasaturi etnice si spirituale identice. Amenintarile din afara , care nu mai conteneau, au facut ca din zorii vietii statale domnitorii romani sa duca o politica ce se credea ca poate asigura o stabilitate statului ce evolua, ca poate intari legaturile si poate conduce treptat la unirea tarilor romanesti intr-un singur stat unitar si independent. 

Incepand cu secolul XIV multi conducatori politici au inceput sa-si dea seama ca apararea tarilor romanesti se putea face doar prin aliante solide. Schimbarea orientarii politice a uneia dintre acestea putea influenta si chiar modifica politica celorlalte doua tari. Actiunile intreprinse de Mircea cel Batran in Moldova, Alexandru cel Bun in Muntenia, Iancu de Hunedoara atat in Transilvania cat si in Moldova, cele intreprinse de Stefan cel Mare, si cele intreprinse de Ioan Voda cel Cumplit in Muntenia, de Mihai Viteazul in Transilvania si Moldova, au avut acelasi tel: asigurarea cooperarii militare a tarilor surori prin impunerea ca domnitori a unor aliati fideli. Acest lucru a avut urmari importante in ceea ce priveste crearea statului unitar, dat fiind elementul etnic comun al romanilor. 

Cu cat amenintarea din afara era mai mare cu atat eforturile de unire deveneau mai puternice. 

Aliantele politice si militare ale Tarilor Romane din secolele XIV si XV au dus catre mijlocul secolului al XV-lea la o reala unire a fortelor, si au dat nastere pana in secolul XVI ideii reconstituirii vechii Dacii, prin aducerea sub o conducere unica a intregului spatiu romanesc. Mihai Viteazul a fost acela care a reusit sa faca aceasta idee viabila, chiar daca pentru scurt timp, dand un scop precis celor care l-au urmat. Sub domnia sa cele trei tari romanesti s-au unit, el intitulandu-se: "domn al Munteniei, Transilvaniei si Moldovei" 

Faptele politice intreprinse de Mihai Viteazul s-au dovedit a avea o importanta majora. Ele au trezit constiinta romaneasca si au lasat urme durabile; ele au indemnat generatiile ce i-au succedat sa creeze un stat unitar si independent, iar eroul de la Calugareni s-a transformat in simbol al unitatii nationale. 

Poporul roman a folosit rastimpurile de pace pentru a-si dezvolta cultura; acest lucru i-a dat taria de a-si afirma dreptul la existenta. Dupa ce statele slave sud-dunarene si Bizantul au cazut sub dominatia otomana, si pana la ridicarea Rusiei, Tarile Romane au fost in avangarda apararii crestinatatii ortodoxe , fiind un scut al Bisericii Rasaritene si al traditiilor acesteia. Invatatii greci si slavi care au trait in Tarile Romane au dus o activitate sustinuta de promovare a literaturii bisericesti. Ajutati fiind de domnitorii romani si de familiile nobililor romani, acestia au tiparit carti bisericesti, care au patruns in partea de sud a spatiului dunarean, si au contribuit prin credinta lor proprie la constiinta nationalitatii. 

Tarile Romane au dus mai departe traditia culturala a Imperiului Bizantin. Unii dintre domnitorii romani au fost constienti de aceasta misiune si au actionat ca atare. Neagoe Basarab, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brancoveanu s-au considerat succesori de drept ai traditiei bizantine. In aceasta postura, ei si-au asumat rolul de protectori ai Bisericii Ortodoxe si de continuatori ai faptelor imparatilor Bizantului. Intreaga lor domnie a fost nutrita de acest gand; toate faptele lor au fost rezultatul acestei constiinte. Ei au introdus la curtile domnesti splendoarea si ceremonialul din anturajul imparatilor Bizantului. Din primele momente de existenta ale statului roman, cancelariile timpului si-au luat ca model Bizantul. 

Operele de arta romanesti - picturile si arhitectura medievale- sunt pline de originalitate. Arta romaneasca s-a dezvoltat atat gratie traditiei cat si prin cunoasterea artei tarilor vecine; aceasta a imbinat in mod fericit elemente ale traditiei locale cu cele datorate Bizantului, slavilor din sud si Europei occidentale. Vastele relatii economice, politice si culturale dintre Tarile Romane si celelalte state au favorizat raspandirea culturii medievale romanesti in strainatate, si au permis Tarilor Romane sa participe activ la dezvoltarea culturii europene. 

O noua situatie internationala se configureaza in sud-estul Europei la finele secolului al XVII-lea, odata cu slabirea treptata a Imperiului Otoman si sporirea puterii Imperiului Rus si a Imperiului Austriac. Poarta Otomana, in vederea incetinirii procesului de eliberare a Tarilor Romane, data fiind cucerirea de catre Imperiul Austriac a Transilvaniei, Banatului si, temporar, a Olteniei, a instaurat regimul fanariot, sperand ca prin acesta sa-si pastreze dominatia asupra Munteniei si Moldovei. Regimul fanariot nu a insemnat doar o incercare de a reduce dreptul la autonomie al Principatelor din sud-estul Carpatilor, dar si o politica reformatoare, cel putin sub unii dintre domnii fanarioti, o politica de adaptare a societatii romanesti la noile conditii si de dezvoltare a culturii neoelenistice, deopotriva cu miscarea culturala romaneasca. In Transilvania si Banat au aparut sanse de progres, chiar daca stapanirea habsburgica era acolo. 

Dezintegrarea structurilor feudale de pe intreg teritoriul Romaniei, inceputa de pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, a adus cu sine o si mai evidenta dezvoltare a relatiilor de productie capitaliste si aparitia natiunii romane moderne, afirmarea constiintei si idealurilor nationale. In plan cultural, Scoala Ardeleana a fost aceea care a trezit constiintele prin glorificarea trecutului si prefigurarea unui viitor prosper nu numai in Transilvania ci pentru toti romanii. In plus, marea rascoala a taranilor transilvaneni din 1784, si in special revolutia de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu, nu au reprezentat episoade sporadice, ci momente marcante de istorie nationala, fundamentul dezvoltarii istorice, care au condus la prabusirea feudalismului si crearea statului modern roman. 

Secolul XIX a inregistrat apusul epocii fanariote si inceputul unui proces ireversibil de modernizare.