Unirea din 1918 într-un singur stat a tuturor românilor s-a realizat, aşadar, ca expresie a voinţei populare într-un context favorabil. Tratatele de pace din 1919-1920 au recunoscut de jure o situaţie deja existentă, rod al actiunii românilor înşişi. S-a creat astfel un cadru favorabil dezvoltării societătii româneşti, intrată într-o nouă etapă a evoluţiei sale.

Marea Unire din 1918 a încununat aspiraţiile seculare ale românilor de a vieţui într-un singur stat. Ea a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne. De asemenea, au contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de oameni politici precum: regele Ferdinand, lonel Brătianu, luliu Maniu, lon Nistor, Take lonescu, lon Inculeţ, Nicolae lorga şi mulţi alţii. În noul cadru istoric de după anul 1918 s-a accelerat ritmul de dezvoltare şi modernizare al societăţii româneşti, ceea ce a conferit trăinicie statului naţional. Suprafaţa ţării a sporit de la 137 000 km2 la 295 049 km2, populaţia de la 7 250 000 locuitori, înainte de 1918, la 18 052 896 locuitori, la recensământul din 1930. Au marcat creşteri importante, între altele, suprafaţa arabilă de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane ha, suprafaţa acoperită cu păduri - de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha, reţeaua căilor ferate de la 4300 km la 11 000 km. A avut loc integrarea deplină, social-economică şi politică, a noilor teritorii unite cu patria-mamă, un progres economic real şi eficient, aplicarea unui program democratic de propăşire a ţării.

Modificarea fundamentală a structurii instituţionale şi economice, după reformele din 1921-1923, s-a tradus prin lărgirea masivă a cadrului vieţii social-politice, mutaţii în ceea ce priveşte echilibrul social de forţe. S-a făurit, în acelaşi timp, o lume a contrastelor, în care ţărănimea, ce reprezenta majoritatea populaţiei, trăia relativ greu, mai ales din gospodăriile proprii, iar Bucureştiul a devenit "Micul Paris", principala capitală din sud-estul Europei, un oraş modern, aliniat standardelor urbanismului internaţional.

Într-un cadru general de evoluţie a întregii societăţi au apărut şi fenomene noi, precum corupţia, arivismul şi, foarte rar, violenţa, au avut loc conflicte sociale. Degradarea poziţiilor forţelor conducătoare a făcut loc manifestărilor de extremă stângă şi dreaptă în societate, cu efecte, din perspectivă istoncă, negative. Pe plan internaţional, România s-a afirmat ca un factor cu iniţiativă diplomatică, cu o conduită exemplară, în sensul menţinerii păcii şi securităţii europene, contra politicii de revizuire a tratatelor de pace, a oricărui atentat la adresa statu-quo-ului teritorial. În noile condiţii internaţionale din deceniul al patrulea al secolului nostru, marcate de ascensiunea fascismului, a tendinţel către autoritarism, promovată de regele Carol al 11-lea, România Mare s-a dezmembrat,în vara anului 1940, sub loviturile de forţă ale puterilor totalitare, democraţia făcând loc regimurilor totalitare.