Unirea a fost salutată şi recunoscută de naţionalităţile din Transilvania. La 8 ianuarie 1919, Comitetul Central Săsesc a recunoscut, la Mediaş, actul de la 1 decembrie 1918. în acelaşi sens, s-au pronunţat reprezentanţii populaţiei evreieşti (ianuarie 1919), CongresulşvabHorde la Timişoara (august 1919), ConsiliulNaţional Maghiar de la Târgu Mureş. Poziţia cercurilor democratice maghiare fusese exprimată încă de la finele anului 1918. într-un manifest din 3 noiembne 1918 se sublinia că: "Faţă de naţiunile surori nu avem nici o pretenţie. Ş/ noi ne considerăm o naţiune reînnoită, o forţă acum eliberată pe ru/ne/e monarhiei. Ne trezim uşurati la conştiinţa faptului că nu mai suntem forţaţi să fim stâlpii asupriiii. Să trâim unullangă altul în pace...". Refuzul autorităţilor maghiare de a recunoaşte însă hotărârea de unire a românilor şi Consiliul Dirigent, permanentele amenintări proferate de Bela Kun la adresa României reîntregite, ca şi atacurile armate'i maghiare împotriva românilor din Transilvania, au impus participarea armatei române la campania din 1919. După o ofensivă în Transilvania şi pe Tisa, în august 1919, armata română, înfrângând fortele maghiare, a pătruns în Budapesta.