Operaţiunea Iaşi-Chişinău, (în limba rusă: Ясско-Кишинёвская операция – Iassko-Kişiniovskaia operaţia), cunoscută în literatura de specialitate şi ca Bătălia pentru România, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roşie şi aliaţii germano-români de la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie 1944. Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea şi al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forţe germane şi române) şi să ocupe România. Operaţiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părţi, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieşirea României din război (23 august 1944) de partea Axei şi trecerea ulterioră de partea Aliaţilor.

Contextul general

În 1944, Wehrmachtul a fost împins înapoi de-a lungul întregului front. Până în luna mai, Heeresgruppe Südukraine (Grupul de armate Ucraina de sud) a fost împins până pe frontiera României interbelice şi a reuşit să stabilească o linie defensivă pe Nistru, care nu s-a dovedit rezistentă, fiind străpunsă în două locuri de capetele de pod ale Armatei Roşii. Din iunie 1944, în acest sector de front s-a reinstaurat calmul, iar trupele Axei au avut răgaz să-şi consolideze poziţiile.

Dacă, până în iunie, Heeresgruppe Südukraine fusese una dintre cele mai puternice formaţii germane, din punct de vedere al blindatelor, în scurt timp situaţia s-a schimbat, cele mai multe tancuri fiind mutate în sectoarele de centru şi de nord ale frontului de est, pentru a opri înaintarea Armatei Roşii în ţările baltice, Belarus, Ucraina de nord şi Polonia. În ajunul declanşării ofensivei sovietice, singura forţă blindată rămasă pe front era Divizia I română de blindate şi diviziile germane Panzer a 10-a şi a 13-a.
Pentru detalii, vezi: Bătălia de la Târgul Frumos.

Eşecul serviciilor de informaţii

Măsurile sovietice de camuflare a atacului au funcţionat perfect, iar comandantul german, general-colonelul Friessner, declara la 21 august 1944, cu doar o zi mai înainte de declaşarea ofensivei, că nu se aştepta la niciun atac şi că, dacă totuşi ar fi fost o ofensivă, ar fi fost una de proporţii reduse.

Planul sovietic

Planul STAVKA pentru bătălie se baza pe o manevră de dublă învăluire a celor două fronturi ucrainene, al II-lea şi al III-lea.

Frontul al II-lea Ucrainean trebuia să străpungă frontul la nord de Iaşi şi să cucerească podurile de pe Prut pentru a bloca retragerea trupelor germane. Apoi trebuia introdusă în luptă Armata a 6-a de tancuri, pentru a cuceri podurile de pe Siret şi aşa-zisa Poartă a Focşanilor, o linie fortificată dintre Siret şi Dunăre.

Frontul al III-lea ucrainean urma să atace din zona capului de pod de peste Nistru lângă Tiraspol, după care să-şi îndrepte formaţiile mobile spre nord-vest pentru joncţiunea cu Frontul al II-lea. Acţiunea era menită să ducă la încercuirea trupelor Axei în regiunea Chişinăului.

După încheierea cu succes a încercuirii, Armata a 6-a de tancuri şi Corpul Mecanizat de Gardă urmau să lanseze un atac spre Bucureşti, câmpurile petrolifere şi rafinăriile de pe Valea Prahovei.

Desfăşurarea luptelor

Frontul al II-lea cât şi al III-lea au reuşit dubla învăluire a Armatei a 6-a germană şi o parte a Armatei a 8-a. Linia defensivă germano-română s-a prăbuşit la două zile de la începutul ofensivei, lovitura mobilă sovietică principală fiind dată de Corpul al 6-lea de Gardă Mecanizat. Ruptura iniţială a liniei frontului în sectorul Armatei a 6-a a avut o adâncime de 40 km, în dimineaţa zilei de 21 august fiind distrusă toată reţeaua de aprovizionare din spatele frontului germano-român.

Până la 23 august, Divizia Panzer nr. 13 încetase să mai existe ca forţă coerentă de luptă, iar Armata a 6-a fusese încercuită pe o adâncime de 100 km. Grupul mobil al Armatei Roşii a reuşit să taie retragerea formaţiunilor germane care doreau să ajungă în Ungaria. Germanii din mai multe pungi împresurate au încercat să rupă încercuirea, dar au reuşit să scape de capturare numai grupuri mici.
 
Efectivele implicate în luptă

Densitatea pe kilometru de front a sovieticilor:
infanterie – 4,5 până la 7,7
tunuri şi mortiere – 230 până la 248
tancuri şi tunuri de asalt – 18

Raportul de forţe:
infanterie – 1:3
artilerie – 1:7
tancuri şi tunuri de asalt – 1:11.2

Luptele germano-române

În acest timp, la Bucureşti, a fost dată o lovitură de stat, condusă de regele Mihai, care l-a îndepărtat de la putere pe mareşalul Ion Antonescu. Trupele germane au intervenit, însă au fost împiedicate de riposta armatei române, precum şi de atacurile sovieticilor pe front. Soldaţii germani care apărau câmpurile petrolifere de la Ploieşti şi rafinăriile prahovene au fost alungaţi de armata română, iar în momentul în care au încercat să se retragă în Ungaria au suferit pierderi grele.

Prezumtiva trădare a românilor

S-a spus adesea că prăbuşirea rapidă şi totală a liniilor germane ar fi fost cauzată de trădarea românilor. Un studiu al operaţiunilor de luptă indică că o asemenea prezumţie este eronată. Trupele române au rezistat atacurilor sovietice în multe cazuri, dar echipamentul antitanc depăşit, artileria şi armamentul antiaerian nu le-a permis să respingă toate atacurile. Divizia I blindată a rezistat cu dârzenie, dar a fost înfrântă repede. Lovitura de stat care a dus la încetarea unilaterală a luptelor din partea armatei române s-a petrecut în condiţiile în care armatele sovietice pătrunseseră adânc în România, iar Armata a 6-a fusese împresurată.

Urmări

Trupele germane au suferit pierderi foarte mari – cel puţin 200.000 de oameni, în timp ce sovieticii au pierdut forte puţini soldaţi într-o ofensivă de asemenea amploare. Ameninţarea înaintării sovietice spre Iugoslavia a determinat Germania să-şi retragă armatele din Grecia şi Iugoslavia, pentru a le salva de primejdia unei încercuiri de proporţii.
La nivel politic, ofensiva a precipitat acţiunea regelui Mihai de înlăturare de la putere a mareşalului Antonescu şi de scoatere a ţării din Axă. Aproape imediat după momentul 23 august 1944, între români şi foştii aliaţi germani şi unguri a izbucnit războiul pentru eliberarea teritoriului cedat Ungariei după Dictatul de la Viena din 1940.

Sovieticii

Soldaţi:
13.197 morţi şi dispăruţi
53.933 răniţi.

Materiale:
75 tancuri şi tunuri autopropulsate
108 tunuri şi mortiere
111 avioane
Germanii

Soldaţi:
cel puţin 200.000 morţi şi dispăruţi, precum şi un număr necunoscut de răniţi

Materiale:
83 tancuri şi tunuri autopropulsate
3.500 tunuri
3.300 diferite vehicule
330 avioane

Românii

Soldaţi:
8.305 morţi
24.989 răniţi
153.883 dispăruţi sau prizonieri