Istitutiile Statului de Drept

           La 21 noiembrie 1991, Parlamentul a adoptat Constituţia României, care a fost aprobată ulterior prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Potrivit Constituţiei, autorităţile statului român sunt: administraţia publică exercitată prin consiliile locale şi primării, prefecturi ţi consilii judeţene; autoritatea judecătorească reprezentată de instituţiile juridicec; autoritatea legislativă exercitată de Parlament şi Preşedintele României.
Parlamentul este "organ reprezentativ al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării " (art. 58). El "adoptă legile naţionale, legi organice şi legi ordinare " (art. 72). Parlamentul României este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, alese prin vor universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale, pentru un mandat de 4 ani.
Preşedintele României "reprezintă statul român şi este garantul independeenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate" (art. 80). Alte atribuţii ale Preşedintelui:
este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (art. 81) ;
poate exercita cel mult două mandate;
desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament (art. 85);
este preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi îndeplineşte funcţia de comandant al forţelor armate (
art. 90); 
încheie tratate;
acreditează reprezentanţii diplomatici;
instituie starea de asediu;
conferă decoraţii şi titluri;
numeşte în funcţii publice;
acordă graţiere individuală;
promulgă legile.
Mandatul preşedintelui este de 4 ani; acesta poate fi prelungit, prin lege organică în caz de război sau de catastrofă.
Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie faţă de orice altă autoritate publică, supunându-se numai Constituţiei.
Guvernul "asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării " (art. 101). Este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. Guvernul are şi alte atrtibuţii:
adoptă hotărâri şi ordonanţe;
prim-ministrul reprezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica guvernului;
miniştrii au obligaţia ded a răspunde la întrebările sau interpelările deputaţilor sau senatorilor.
Autorităţile judecătoreşti. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Numiţi de Preşedintele României, ei sunt inamovibili şi nu pot avea alte funcţii, exceptând aceea de profesori în învăţământul superior.
Autorităţile administraţiei publice şi locale. Consiliul judeţean este autoritatea de interes judeeţean. Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul veghează la activitatea consiliilor locale şi judeţene şi a primarilor să se desfăşoare în dedplină legalitate.
Pe baza noii Constituţii a fost elaborată legea electorală, promulgată la 17 iunie 1992, care stabileşte un sistem dee tip proporţional. De asemenea, se prevede un prag electoral de 3% pentru partidele participante la alegeri. Pentru alegerea Preşedintelui României se prevede un sistem majoritar, cu două tururi de scrutin. 
După demisia guvernului Roman (septembrie 1991) s-a constituit un nou cabinet condus de Theodor Stolojan.
            În septembrie 1992 au avut loc alegeri parlamentare. Pe primul loc situat F.D.S.N. cu 28% din voturi; în funţia ded Preşedinte a fost reales Ion Iliescu după cel de-al doilea scrutin (cu 61,4%). După alegeri s-a format guvernul Nicolae Văcăroiu, care s-a menţinut până în noiembrie 1996.
           Reorientarea electoratului a ieşit puternic în evidenţă peste 4 ani, în noiembrie 1996, când la alegerile parlamentare Convenţia Democrată, constituită în noiembrie 1992 s.a clasat pe primul loc cu 30% din voturi, iar candidatul său la preşedednţie, Emil Constantinescu a obţinut victoria după al doilea tur dee scrutin (54,4% din voturi).
S-a realizat astfel, o alternanţă paşnică, prin alegeri, la putere, fapt ce demonstrează maturizarea regimului democratic din România. Victoria C.D.R. a fost salutată cu entuziasm de o mare parte a populaţiei, care-şi punea speranţe în "schimbarea" paşnică. Adresându-se "cetăţenilor României", Emil Constantinescu, a declarat: "Vreau să mulţumesc tuturor celor care au votat schimbarea şi au făcut posibilă victoria în alegeri a Convenţiei Democrate Române[...] Dacă mai este nevoie de sacrificii, nu populaţie trebuie să le facă, ci liderii politici. Eu cred că Românie merită o schimbare în bine ".
             În decembrie 1996 s-a constituit un guvern de coaliţie (C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R.) prezidat dee Victor Ciorbea. În urma unui conflict cu miniştrii P.D., Ciorbea a trebuit să demisioneze fiind înlocuit, în aprilie 1998, cu Radu Vasile. O nouă criză s-a ivit în dedcembrie 1999, când miniştrii naţional-ţărănişti au demisionat "în bloc "; Radu Vasile a fost nevoit să-şi depună mandatul, locul său fiind luat ded Mugur Isărescu. Toate funcţiile publice au fost împărţite duppă un "algoritm" între partidele participante la guvernare; atunci când nu s-a putu ajunge la un acord, s-au înfiinţat noi funcţii. S-a ajuns astfel, ca aparatul birocratic să devină o adevărată povară pentru bugetul statului. Sesizând această realitate, Mugur Isărescu şi-a propus diminuarea drastică a acestuia, începând cu cel de la Palatul Victoria (sediul Guvernului) .
Disputele din sânul coaliţiei au afectat activitatea guvernamentală, situaţia economică a României cunoscând o dedteriorare cu consecinţe dramatice asupra nivelului de tari a celei mai amri păărţi a populaţiei. În anul 2000 nivelul economiei naţional reprezenta doar 47% din cel înregistrat în 1989.