Steman Republicii Socialiste Romane
România socialistă se referă la perioada din istoria României în care ţara a fost cunoscută cu denumirile oficiale de Republica Populară Romînă şi, respectiv, Republica Socialistă România. În această perioadă, PCR a fost, de facto, partidul politic unic în România.
În primii ani de dominaţie comunistă, resursele secătuite de război ale României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înfiinţate după încheierea conflagraţiei mondiale pentru a masca jefuirea ţării, care se suprapunea uriaşelor despăgubiri de război plătite URSS-ului. Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 la mai multe zeci de mii ) au fost închişi din motive politice, economice sau altele. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenţilor politici.
La începutul deceniului al şaptelea, guvernul român a început să treacă la acţiuni pentru creşterea gradului de independenţă faţă de Uniunea Sovietică.
Nicolae Ceauşescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 şi şef al statului în 1967. Denunţarea invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 şi scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la Bucureşti să-şi creeze o imagine pozitivă în ţară şi în occident.
Rapida creştere economică, susţinută de marile credite obţinute din vest, a scăzut gradual în intensitate până a ajunge la austeritate şi la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluţia din decembrie 1989 şi prăbuşirea regimului comunist.
Crimele comise de regimul comunist în România
Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţiile cu URSS după 1945;
Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946;
Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi a militanţilor;
Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare politică opusă bolşevismului PCR;
Sovietizarea totală, prin forţa, a României, mai ales în perioada 1948-1956, şi impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale - burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi) ghidată de preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 şi două milioane de victime;
Persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală;
Exterminarea programată a deţinuţilor politici;
Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în munţi (1945-1962);
Represiunea împotriva cultelor, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice;
Arestarea, uciderea, detenţia politica sau deportarea ţăranilor oponenţi colectivizării, lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962);
Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si „vânzarea” evreilor şi germanilor;
Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari (1945-1989);
Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956;
Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980;
Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii 1970 şi 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin Răută);
Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureştiului), constrângerea unei părţi a populaţiei de a-şi părăsi locuinţele;
Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-1989);
Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”; înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste;
Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revoluţiei din 1989.
Raportul "Tismaneanu" prezintă instituţiile şi personajele cheie ale opresiunii comuniste:
Prima generaţie de comunişti
Demnitari vinovaţi de „impunerea şi perpetuarea unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege”
Demnitari ai aparatului represiv
Şefii spionajului
Ideologi
Ziarişti
Conducătorii aparatului ideologic în perioada Ceauşescu
Exponenţi ai protocronismului.
În raport sunt nominalizaţi şi disidenţii din perioada regimului comunist.